Paul Pârvu, ziaristul căruia Ion Iliescu i s-a adresat cu „Măi, animalule!”, a murit

Presa constănțeană este, din nou, în doliu. Paul Pârvu s-a stins din viață pe 30 ianuarie 2022. Ar fi împlinit astăzi vârsta de 61 de ani. Era internat de săptămâni bune după ce a fost confirmat cu COVID-19, starea lui fiind gravă.

Paul a devenit celebru după ce, în urmă cu mulți ani, Ion Iliescu, pe atunci președinte, i s-a adresat cu expresia „Măi, animalule!”

„De ce strigi, bă, ca animalu’?”, i-a spus Iliescu, pe 15 august 1992, de Ziua Marinei. Pe atunci lucra la ziarul Telegraf. Cristian Pațurcă i-a compus și o melodie intitulată „Măi, animalule”. (Click AICI)

S-a creat apoi o confuzie: multă lume a crezut că Iliescu i s-a adresat lui Radu Mazăre, care deținea ziarul Telegraf și a ajuns apoi primar.

Dumnezeu să-l ierte!

Azi a murit și Soprana Smaranda Pâslaru, soprană la Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski. Este a doua soprană care moare, la 35 de ani, din cauza unei boli crunte.

Mai jos vă lăsăm un text publicat de Pau Pârvu în Ziariștii.com.

În ziua în care a fost făcută această fotografie (în fața redacției cotidianului – „DE OPOZITIE” !!!” – TELEGRAF”, din Centrul CONSTANȚEI ), 15 august 1992 (Sfânta MARIA – Mare / Ziua MARINEI Române), un… (MARE) NEMERNIC, un CRIMINAL (ÎNCĂ NEPEDEPSIT !…) ne băga, pe platoul Prefecturii din Constanța (oras in care se afla în campanie electorală), mâna în gât și ne adresa injuria devenită celebră, „MĂI, ANIMALULE !”, pentru că indrăznisem să-l întrebăm cine este culpabil și va da socoteală pentru cei peste opt sute de morți, din rândul populației nevinovate, de… DUPĂ (!!!) fuga lui Ceaușescu din București, în decembrie 1989 !
ACEL CRIMINAL, RĂMAS NEPEDEPSIT, PENTRU SÂNGELE VARSAT ATUNCI, în timpul REVOLUȚIEI FURATE și DETURNATE, rânjește CINIC și astăzi, din toate pozițiile și pe toate ecranele, când își aude numele: ION ILIESCU, ucigașul-de-copii, cel de la a cărui înscăunare, pe tronul lui Ceaușescu, ni se trag, DE FAPT, toate necazurile și nenorocirile, la nivel de SOCIETATE și de NAȚIUNE !!!

În FOTO: Cel care va pierde alegerile prezidențiale din acel an, dar le va câștiga (DEGEABAAA, daaaa’ știți…: CHIAR ABSOLUUUUUUT… degeaba !!!!!!) în toamna anului 1996, NEVOLNICUL (!!!) Emil Constantinescu, se pozase cu noi, cei din redacția cotidianului local „Telegraf”, în fața sediului ziarului, la doar câțiva metri și la numai câteva ore distanță, în spațiu și, respectiv, (în) timp, de episodul cu „MĂI, ANIMALULE !”, care se va petrece în dupa-amiaza acelei zile, de 15 august 1992.
De la stânga la dreapta, în randul de sus: Alexandru Mihalcea (corespondent pentru Dobrogea al cotidianului „România liberă”, scriitor, fost deținut-politic), Zoe Petre, Cezar Corâci (atunci consilier de campanie al lui E.C., actualmente șef al unei organizații patronale), colegii-de-redacție Cristian Stoleru, Maria Ionescu, apoi viitorul presedinte… „ÎNFRÂNT” (Sic !!!) Emil Constantinescu, din nou cei din redacție: Constantin Petriu, Lucian Mănescu, Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu, subsemnatul (Paul Pârvu), Carmen Cristea (actualmente Carmen Mario, locuiește în Africa-de-Sud), în spatele său: o studentă, în practică pe timpul vacanței, Marius Calcan și Marius Dragomir (care, ulterior, va fi ziarist la „Europa Liberă”, la Praga). În rîndul de jos, stând-pe-vine: cunoscutul jurnalist Radu Preda și Sorin Strutinsky.

De peste doua decenii, tot sunt nevoit să povestesc, la cerere (în general:… insistentă !) acel episod, cu Ion Iliescu și cu a sa ieșire istErico-…istOrică, împotriva subsemnatului: „MĂI, ANIMALULE !”, din fața Prefecturii CONSTANȚA, petrecută Duminică – 15 august 1992, de Sfânta Maria – „Mare” și „Ziua MARINEI ROMÂNE” !!!

Offf…, multe sunt de spus și comentat (în special pentru generațiile tinere, care… NU prea cunosc ceea ce s-a întamplat în acei ani, 1990 -1996 !), dar promit sa încerc, totuși, să fiu cât mai sintetic, în descrierea incidentului propriu-zis și a conjuncturii în care s-a produs…
Era în plină campanie electorală, pentru ”legislativele” și ”prezidențialele” din septembrie 1992.
Ambii principali candidați la Președinție, Emil Constantinescu, din partea Convenției Democrate Române (C.D.R.) și Ion Iliescu, din partea Frontului Democrației Sociale din România (F.D.S.N.), au dorit să profite de faptul că, pe 15 august, în ”varf-de-sezon” turistic estival, pe Litoral, de Sfânta Maria-“Mare” și, totodată, “Ziua Marinei Române”, aveau la dispoziție, strânsă “la mare”, o parte importantă a electoratului românesc ! Așadar, amândoi și-au anunțat descinderea la Constanța, oraș și județ, în acea zi !
De fapt, Emil Constantinescu a venit chiar mai devreme, astfel că, pe 14 august, eu unul (fiind desemnat, la cererea mea, ca fiind activ și fervent susținător al dreptei politice, participant la Fenomenul Piata Universității, din aprilie – mai 1990 și ”tărănist” de… trei generații, cu ambii bunici-bărbați pușcăriași politici, condamnați pentru că erau lideri locali P.N.T., în Constanța și Brăila, monarhiști militanți, ”chiaburi” și, colac peste pupăză, mai aveau și meserii… ”nesănătoase” – Sic ! –, ca funcționari bancari, ce erau !), de către Radu Mazăre, care era copatron și redactor-șef la ziarul-cotidian constănțean la care lucram încă de la înființare, ca redactor, ”Telegraf”, l-am însoțit, de dimineață până… a doua zi la prânz, pe candidatul „dreptei” politice românești, în tot periplul său prin Constanța, la întâlnirile cu turiștii și cetățenii ori personalitățile orașului, momentul de vârf fiind mitingul electoral, din seara lui 14 august, din Piața Ovidiu, plină-ochi, când le-au vorbit acestora, de la balconul Muzeului de Istorie și Arheologie, atât Constantinescu, cât și lideri locali și naționali ai partidelor și asociațiilor din C.D.R. (P.N.T.C.D., P.S.D. – Sergiu Cunescu, P. Aliantei Civice, P.E.R., „Alianța Civică” ș.a.m.d.), inclusiv primarul țărănist al municipiului-reședință-de-județ, dr. Corneliu Neagoe (ales la ”localele” din martie acel an).
Apoi ne-am dus la o receptie-întâlnire, cu diferite organizații civice și politice, la „Club Méditerranée”, din Mamaia, de la care, toți, inclusiv ”staff”-ul candidatului, am plecat… abia in zori ! Ne-am dus acasă, am făcut, rapid, un duș, ne-am schimbat hainele, am băut o cafea tare și…am luat-o de la capăt, cu periplul prin Constanța !
Trebuie spus că Emil Constantinescu a fost… foarte bine primit (!), de către locuitorii orașului, Constanța fiind, pe-atunci, așa cum o dovedise și la alegerile locale, din primăvară un oraș majoritar… “de dreapta” ! Si turiștii l-au întâmpinat bine, pe traseu, în cele două zile, inclusiv la Costinești, unde era mult tineret, la plaja, in vacanță !
Constantinescu… nu a fost, asa cum era de așteptat…, de altfel, invitat la ceremoniile… oficiale (!), de pe Faleza Cazinoului, organizate de către… NEdecomunizatul, pe-atunci, Comandament al Marinei Militare, în care tăiau și spânzurau celebrii amirali Iordache și Anghelescu (iar omul… ”cureaua-de-transmisie”, cu Puterea fedesenistă de la București, era la fel de celebrul amiral Cico Dumitrescu) !
Prin urmare, Iliescu, care sosise și el, dimineața, în oraș, a fost ”vedetă” la parada militară și la celelalte ceremonii oficiale, de pe faleză, iar “cârdul” (Sic !) nostru, în frunte cu liderul C.D.R. (Emil Constantinescu era, pe-atunci, un om foarte… popular și modest, fără… îngamfările și aroganțele de după ce s-a văzut președinte, în 1996 !), am bântuit pe străzile din „Centrul Vechi” al Constanței (Zona Peninsulară), stabilind contacte excelente cu constănțenii și turiștii ”de rând” !
Ba chiar, la un moment dat, ne-am și… intersectat cu cortegiul (Sic !) lui Iliescu, care, la sfârșitul evenimentelor oficiale de pe faleză, se îndrepta, împreună cu ai săi, spre Cazino, unde au luat masa, pe ritmul cântecelor pe care i le-a dedicat…Loredana Groza, tocmită “dizeuza”, la acel prânz !
Încă din acel moment, Iliescu a putut constata, fără nicio plăcere, desigur, că era adulat doar (!) de către fanaticii săi admiratori, în timp ce majoritatea constănțenilor îl… fluierau și apostrofau copios !
În sfârșit, pe la orele 13, am revenit și eu în redacție (aceasta era chiar în centrul orașului, peste drum – Bulevardul Tomis – de “Casa Albă”, clădirea Prefecturii și Primăriei !), ca să-mi scriu articolul și apoi să mă duc acasă, unde mama, Dumnezeu să o odihnească !, avea invitați, de ziua sa onomastică, ea purtând prenumele de Maria. Un alt coleg “preluase ștafeta”, plecând, cu Emil Constantinescu și ”staff”-ul C.D.R., la Costinești.
Era cam ora 14…, cand, exact în momentul în care atât eu, cât și Radu Mazăre, tocmai ieșeam pe ușă, ca să plecăm pe la treburile noastre, ne-am trezit, urcând în fugă pe scări, impacientată, roșie la față, speriată și surescitată, cu lacrimi în ochi, cu una dintre colegele noastre, trimisă peste drum, la Prefectură, unde Ion Iliescu era invitatul prefectului Dragoș Chilea, actualmente avocat în Constanța. Ea, Claudia Mușat-Vișinescu, ne-a povestit, printre lacrimi, că o altă colegă, din redacția noastră, Maria Ionescu (jurnalistă, la noi în oraș, și acum !) a fost bruscată de catre S.P.P.-iștii lui Iliescu, care i-au… învinețit un ochi ! Unul dintre sepepiști îi… îndesase în orbita ochiului aparatul de fotografiat ! Mai mult, cel de-al treilea coleg-jurnalist prezent acolo, Dan Jianu, Dumnezeu să-l odihnească !, era… sechestrat (!), în clădirea Prefecturii, cei din S.P.P. (șeful lor fiind celebrul general Dumitru Iliescu, prezent acolo !) încercând să-i confiște filmul, din aparatul foto !
Toată această nervozitate a Serviciului de Pază și Protocol era urmarea… huiduielilor (!!!) cu care majoritatea celor strânși în fața Prefecturii îl întâmpinaseră pe Ion Iliescu, la fel cum se întâmplase, de atâtea ori, și în cursul dimineții, în Constanța, totul fiind în evident contrast cu simpatia arătată de populație lui Emil Constantinescu, încă din ziua precedentă ! Iliescu însuși, extrem de iritat, renunțase să mai discute, în contradictoriu, cu cei care îl contestau vehement, intrând, nervos, în clădire, în biroul prefectului, unde, așa cum ne-a confirmat, în anii următori (după ce și-a încheiat mandatul), chiar Dragoș Chilea, a dat pe gât, nervos, două pahare de șampanie, care, pe căldura din acea după-amiaza toridă de Duminică, i-a… ridicat și mai mult tensiunea și starea de furie !
Așadar, în momentul în care am auzit, de la colega noastră, ce… balamuc era acolo, la nici 30 de metri de noi, atât eu, cât și Mazăre și ceilalți puțini colegi care mai eram prin redacție (Nicușor Constantinescu, viitorul președinte al Consiliului Județean, Carmen Cristea, actualmente C. Mario, stabilită, de ani buni, în Africa-de-Sud), am renunțat la planurile noastre, fugind peste drum, la “Casa Albă” !
Acolo era… un haos total, pe platoul din fața clădirii: grupurile anti-Iliescu se confruntau verbal cu cei “pro-“ (categoric mai… restrânși numeric, dar… cel puțin la fel de fanatici și gălăgioși ca ceilalți !), sepepiștii bântuiau peste tot, în mod clar… „la intimidare” (!), jandarmii și politiștii erau… complet derutați, iar…”acoperiții” (!!!)… își făceau treaba (la fel ca în perioada Pieței Universității și a celorlaltor evenimente din anii 1990 și 1991: observau totul atent, manipulau masele de oameni, înregistrau și fotografiau, aruncau zvonuri și ”șopârlițe”, mențineau starea de dezorientare s.a.m.d.
Colega noastră, Maria Ionescu, avea un ochi învinețit, chiar de… ziua numelui său (!), iar lui Dan Jianu, după ce reușiseră să-i scoată, cu forța, „negativul” din aparatul de fotografiat, sepepiștii îi cereau insistent, acum, să le predea și, cităm din… inteligența incomensurabilă a acestora:…”pozitivul” (Sic !,Sic !,Sic !) !!!!!
Alți colegi, din presa locală, fie că erau afară, în mulțime (cei din…”opoziția” anti-Iliescu: Lucian Cristea, de la “Tineretul Liber”, Alexandru Mihalcea, de la “România Libera”, Ciprian Vasiliu, de la “Cotidianul”, poetul și ziaristul George Stanca, prietenul nostru, chiar și Carmen Chihaia, de la “Adevărul” – ! –, plus niste ziariști italieni, de la R.A.I., CARE AU FILMAT TOT – !!!!! –, inclusiv INCIDENTUL dintre mine și Iliescu, chiar a doua zi difuzandu-se TOTUL, pe televiziunea de stat din Italia – ! –, și doi ziariști din Franța), fie în clădire, cu Iliescu (cei de la celălalt cotidian local constănțean, fostul organ de presă al P.C.R., până în 22 decembrie 1989, care era, bineînțeles, încă pro-F.D.S.N. !)…

Ca să mai scurtăm, l-am așteptat, cu toții, pe Iliescu, să coboare din biroul prefectului și să iasă din clădire ! Tot de la Dragoș Chilea am aflat, mai târziu, că Iliescu a tot amânat plecarea…, uitandu-se, mereu, foarte nervos, pe fereastră, în speranța că lumea (contestatari și ziariști) se va plictisi și, secătuită și toropită de caniculă, va pleca din fața clădirii !
Numai că…, dimpotrivă: nu numai că nu pleca nimeni, dar… se adunau din ce în ce mai mulți anti-iliescieni (probabil se anunțau și convocau unii pe ceilalți !)…
Așadar, brusc (adică:… pe neașteptate !), cam pe la 16.30-17.00, ne-am trezit cu Iliescu pe scările de la intrare ! A dat să plece spre automobilul său (doar ce se dotaseră, la Președinție, cu niște limuzine “Opel Vectra”, noi-nouțe, negre), dar, la chemarea grupului (repetăm:… restrans !!!) de susținători, s-a răzgândit și s-a îndreptat către aceștia ! Când a intrat în mulțimea de fideli și am incercat și noi, ziariștii, să-l urmăm, S.P.P.-istii au început să neee.l.. îmbrâncească și să ne lovească, tratament cu care eram, noi, cei din presa “de opoziție”,… ultra-obișnuiți, din 1990 și 1991 !… Lucian Cristea, corespondentul ”Tineretului Liber”, a reușit, cu noroc, să se apropie de Ion Iliescu și să-i pună reportofonul sub nas, întrebându-l: ”De ce ne lovesc oamenii Dumneavoastră, domnule președinte ?”… La care Iliescu i-a răspuns, fără să clipească măcar: ”Nu sunt oamenii mei !”, de parcă nu pe el îl păzeau sepepiștii și securiștii (pardon:… S.R.I.-știi lui Virgil Măgureanu !), înfiltrați printre noi !…
Era o nebunie totală, de tip… ”care-pe-care” (Sic !): ”acoperiții” loveau pe nevăzute, la ficat…, mă rog: cine a fost ziarist „de opoziție” sau demonstrant antiliescian, în acei ani, știe bine ce spun !!! Cum spuneam: noi eram așaaa… super-călliți, déjà ! Și eu am reușit să mă apropii, de vreo două ori, de Iliescu, dar, de fiecare dată, cand să deschid gura, să-l întreb de ce ne-au lovit colega și l-au sechestrat și deposedat de filmul foto pe celălat coleg, mă trezeam că, brusc,… fugea pământul de sub mine (Sic !) și… eram azvârlit câțiva metri mai încolo, de unde trebuia să reiau, cu tenacitate de furnicuță harnică, ”ascensiunea” (Sic !)…
La un moment dat, la fel de brusc și de neașteptat, după ce i-a injurat bine pe… Regele Mihai, pe… „moșieri” (Sic !) și pe ”țărăniști”, Iliescu, văzând că “ai lui” sunt din ce în ce mai… minoritari, a pivotat pe-un picior și s-a dus, „glonț”, spre automobilul său ! S-a așezat pe scaunul din spate-dreapta ! În aceeași mașină a urcat poetul basarabean Grigore Vieru (Dumnezeu să-l ierte și să-l odihhnească !), iar în autoturismul următor, din spate, erau Alexandru Mironov și graficianul româno-american Eugen Mihăescu !
Eu rămăsesem oarecum izolat de restul colegilor din presă, într-un grup extrem de vocal la adresa urmașului lui Ceaușescu…
Mașina lui Iliescu, a doua din coloană, a demarat, dar…n-a apucat să parcurgă nici… 3-4 metri, că am vazut, cu toții, clar, prin geamul automobilului, fumuriu dar nu de tip”oglinda”, cum Iliescu, iritat de strigătele întețite ale grupului din jurul meu, în dreptul căruia ajunsese, l-a… pocnit, efectiv, peste umărul drept, pe șofer, care, surprins și speriat, a frânat, brusc. Iliescu a coborât, intepestiv, din “Opel”, a ocolit, în fugă practic, prin dreapta-spate și, deși sepepiștii, și ei complet năuciți de neașteptata și ultra-rapida deplasare iliesciană, încercau să-l prindă de braț sau de mâneca scurtă a cămășii, m-am trezit, aproape instantaneu,…cu mâna sa dreaptă înfiptă în… gâtul meu !!!!!!!!!
Si eu eram, bineînțeles, uimit, luat prin surprindere complet !….
Țin minte doar că ăla care, chiar în dreapta mea, răcnea cel mai tare, împotriva lui Iliescu (un individ „șters”…, între două vârste, pe care nu-l cunoștea nimeni dintre constănțenii anti-Iliescu – ! –, adică nu-l mai vazuseră până atunci și, bineînțeles, nici după aia nu l-au mai întâlnit vreodată – ! –, îmbracat cu un veston din stofă… groasă, pe vipia aia !…, cu un ziar… “Dreptatea” (!), organul de presă al P.N.T.C.D., ieșindu-i, pe jumătate, evident ostentativ…, dintr-unul dintre buzunare, m-a prins, hotărât, de mâna dreaptă, ca-ntr-o menghină, chiar… din primul moment în care a coborât Iliescu, și mi-a rânjit, cu răutate, având ochii injectați de ură, eminamente securistică: ”Acumaaaa…, gataaa…, nu mai pleci nicaieri !…” !!!!! De parcăăă… mi-ar fi trecut prin cap s-o fac !…

Revenind la Iliescu, în aceeași clipă în care mi-a băgat degetele-n beregată, mi-a adresat și celebrul apelativ (sub formă de întrebare): “De ce urlii, MĂI, ANIMALULE ?!”
Recunosc că și eu eram… într-o stare de uimire cvasi-totală, dar mi-am revenit aproape instantaneu și, în acel moment, un singur gând mi-a fulgerat prin minte: poate că era ultima ocazie să-i spun, așaaa…, de la numai câțiva centimetri distanță, față-n-față, la cel mai propriu mod al cuvântului, acestui individ, ceea ce gândeam și simțeam încă din zilele sfârșitului lui decembrie 1989 !
Așadar, fără să ezit deloc, nevrând să intru în jocul său și să încep să-I informez că nu eu eram ăla care zbierasem, am decis să-i spun următoarele vorbe:”Pentru morții din decembrie 1989, de-aia !”
Iliescu a părut… complet descumpănit și, privind, parcă vrăjit…, la… legitimația mare, galbenă, de… presă, care ieșea, pe jumătate, din buzunarul cămășii mele (realiza, stupefiat, că… a avut ghinionul să-i înfigă ghiara-n gât tocmai unui… jurnalist !!!!!!), a… bîiguit, aproape pierdut și pe jumatate absent: ”Ce treaba ai tu cu morții din decembrie ?”
Nici n-a apucat să-și termine întrebarea, că i-am și răspuns: “Sunt morții noștri !” El, cu glas aproape șoptit…, oricum… răgușit și nesigur, a încercat să insiste, cu jumătate de glas…:”Și ce am eu cu morții aceia ?…”
În acel moment, m-am simțit…, Va juuuuurrrrrr…, complet… stăpân pe situație (!) și, mai ales,… fericit că pot, în sfârșit, să-i… TRÂNTESC ADEVĂRUL ÎN FAȚĂ: “Dumneata i-ai omorât !”
A ramas… perplex, cu gura căscată !!!!! A avut un rictus al gurii, parcă-l vad și-acum…, a încercat să mai spună ceva…, a stat o clipă cu gura deschisă…., și, la fel de brusc, foarte descumpănit…, mi-a… întors spatele, cu o piruetă scurtă, un soi de ”stânga-mprejur” cazon…, și… a tulit-o, cu aceeasi viteză cum venise, spre mașină !

Sepepiștii, care, în tot acest timp, mă ținuseră strâns deee… toate excrescențele (Sic !): mîini, picioare s.a.m.d. (!), au fugit și ei, către automobile !
Coloana a ieșit, pe Bulevardul Tomis, spre Bulevardul Mamaia, iar noi, ulterior, în fotografii (!!!), am vazut că…cei din mașini (în anul următor, când m-am întâlnit din nou cu Iliescu, în Port, la S.N.C., la Agigea și la „Petromidia”, unul dintre sepepiști mi-a spus, confidențial, că… nu ei au făcut asta, ci… ăia de la S.R.I. !!!!!!!) scoseseră vârfurile… țevilor unor arme, pe geamurile întredeschise ale mașinilor ! Și… erau îndreptate înspre noi !!!
Dar…, în acele momente, noi eram ocupați cu…caftangii de jandarmi !
Pe Radu Mazăre, care era în niște… “bermude” de plajă (!), l-au învinețit, bietu’ de el, pe coapse !
Iar eu… beneficiam de-un tratament… special: câțiva indivizi, în… civil (!), se căzneau să mă… bage-ntr-o… amărâtă de ”Dacie” albă, ruginită, despre care toți ne tot întrebaserăm ce… mama naibii căuta acolo (!), ca nuca-n-perete… ! Acum, tocmai era(m) gata-gata să… aflu eu, pe propria piele…, ce cauta !!!.
Recunosc că decisiv a fost… Nicușor Constantinescu, care, masiv fiind, înota printre jandarmi, iar ăștia… zburau, pur și simplu, în dreapta și-n stânga…, astfel că cei trei sau patru civili, în criză de timp, au renunțat, cu evidentă părere de rău…, să mai încerce să mă vâre în rabla aia de “Dacie” !… Pe unu’, de altfel, reușisem și eu să-l lovesc cu picioru’… „acolo unde-i este mai greu voinicului” !… Se schimonosise de durere, saracu’… Apoi, în doar câteva secunde, au dispărut, cu mașini cu tot, orice însemnase… jandarm sau polițist !..
Iar nouă, celor rămași peee… câmpul de luptă al… „Bătăliei-de-la-Constanța” (Sic !), nu ne venea să credem că… s-a întamplat aievea ceea ce ne rezervase ultima jumătate de oră !!!

Cum mi-a schimbat viața expresia ”Măi, animalule”?…
Păăăiiiii…, NU mi-a schimbat-o, în niciun fel !

După câteva zile, așa de tare mă săturasem de dat interviuri și de povestit despre ce și cum a fost (eram… vedeta momentului, ce mai…, scriau toate ziarele, pe… prima pagină, de mine: inclusiv cele… „de-afară” – ! –, posturile de radio deschideau știrile cu mine, pănă și T.V.R.-ul, aflat sub papucul oamenilor lui Iliescu, nu avea încotro și aborda mereu subiectul – bineînțeles: în felul lor, manipulator… –, pe televiziunile occidentale apărea filmarea celor de la R.A.I. s.a.m.d. !!!), că am început să refuz să mai istorisesc eu, personal, întâmplarea, la telefon cel puțin, cedând această “plăcere” (Sic !) colegilor din redacție, de la ”Telegraf” !
Apoi au inceput să mă roage să accept să mă pună pe liste de candidați, pe locuri fruntașe, eligibile, câteva partide, căci urmau alegerile parlamentare ! I-am refuzat, și pe-ăia !…
Mi-a părut rău, însă, ca părinții mei, Dumnezeu să-i dihnească !, ambii în vârstă și cardiaci, își faceau griji pentru mine !… Am reușit, totuși, să le demonstrez (cu… greu !) că securiștii (care acum se numeau…”sereiști” !) care m-au urmărit, până la alegerile din septembrie, pas-cu-pas, de fapt erau puși, de către Iliescu, să ne… păzească, pe mine și pe familia mea !!! Vă dați seama seama ce scandal ieșea, dacă pățeam, naibiiii…, ceva, vreun accident, acum, după ce Iliescu ajunsese pe prima pagină, în presa ”de top” din… Europa și chiar din…S.U.A. (!!!!!), abia după chestia cu… ”Mai, Animalule !” În Franța, de exemplu, fusese de două ori, în vizită oficială, și… nu încăpuse pe prima pagină din ”Le Monde” sau ”Le Figaro” ! Iar acum…, poza noastră, față-n-față…, tronase, câteva zile la rând, în capul primei pagini, din cele mai prestigioase ziare !
Ambasada S:U.A. mi-a trimis … formulare de…. cerere de… „azil politic” (!!!!!), cerându-și scuze că a făcut-o…. fără să le cer !!! Și asta în condițiile în care sute de oameni… dormeau în saci-de-camping, în fața aceleiași ambasade, la coadă pentru o amărâtă de viză turistică de trei luni ! Asta cu formularele este caz… UNIC (!!!), pentru România: să nu le ceri, dar ei să… ți le trimită, și-ncă cu… elaborate și ultraprotocolare scuze !!! Vă dați seama de ce mă păzea Iliescu, ca peee… “Sfintele Moaște” ! Dacă-mi rupeam vreun deget, dacă pățeam ceva, eu sau familia mea, nimeni n-ar fi crezut că nu a fost (la) comanda lui ! Vreo lună-două, câte doi-trei securiști se țineau după mine, fără să se ferească (!!!) măcar…, ca niște… ”body-guards”! În plus, câte unu’ era postat, 24 de ore din 24, în fiecare capăt al străzii mele, ca să ne pazească casa, iar tata și mama aveau, și ei, cate-o “gorilă”, ”din partea lu’ nenea Iliescu !
Sincer, și asta a devenit enervant, la un moment dat !… De exemplu, nu mai puteam să trec strada prin loc nepermis, că mă… smucea câte unu’, dintre… transpirații ăștia, disperat nu alta…, întrebându-mă: ”Dom’le, dumneata vrei să mă nenorocești ?… Daca dă vreo mașină peste tine, în timpul misiunii mele ?!!!”

Despre ceea ce a urmat, după 15 august 1992, chiar că aș putea să scriu o carte ! Și-ncăăă… una destul de grosuță ! Poateee…, chiar o să o și fac, într-o zi, dacă o să am timp și dacă mai apuc, bineînțeles !…
Mai ales că, după 1996, când a pierdut Iliescu alegerile, mulți au început să-și dea drumul la gură și să povestească, fără teamă, lucruri interesante…, legate de urmările la… “Măi, Animalule !” De exemplu, mi s-a confirmat, din mai multe surse, din interiorul T.V.R. și politice (inclusiv din… P.S.D. !), că încă mai există, acolo, într-o arhivă “specială”, cel puțin o copie a… “brutului” cu filmarea ireproșabilă (!!!) a ÎNTREGII (!) scene, de-aproape, cu sunet perfect, realizată de către cameramanul Televiziunii Române, ce-l însoțea pe Iliescu, operator care, de altfel, apare și în pozele pe care le-au facut ai noștri (Radu Mazăre, în primul rând !), ca filmând în chiar momentul cu pricina, la doi-trei metri distanță de mine și de Ion Iliescu !

Acum, așaaa…, în grabă, țin să mai spun două lucruri relevante, despre cât de mult l-a marcat și apăsat (până la… obsesie, chiar !) acel episod, pe Ion Iliescu ! Unul este amuzant (dar atunci mi s-a părut pur și simplu… agasant !).
Trecuseră cam vreo 20 de zile de la chestia cu pricina, securiștii ne păzeau (pe mine, familia mea, locuința, redacția de pe Dragoș Vodă, ba chiar și pe… unele rude, din țară !), să nu pățim ceva (bineînțeles:… consemnau și tot ce mișcam, în același timp !).
Noi, acasă, ne încălzeam, pe-atunci, cu/pe lemne, aveam sobe de teracotă… Tata cumpărase, în vară, lemne, erau în curte, dar cele mari trebuiau sparte, că erau butuci groși ! Și a întrebat, la prieteni, de-un spărgător de butuci, harnic și serios ! Ăia știau un țigan de treabă, care se ocupa cu așa ceva, si i-au dat, tatei, adresa, astfel că l-a căutat și a rămas stabilit să vină și la noi, într-o zi, după ce termina de onorat comenzile anterioare ! Într-o dimineață, cam pe la șase, așa…, auzim, în stradă, niște… urlete, disperate ! Când ieșim din casă, ce credeți că ne văd ochii ?… Bietul om se înființase, dis-de-dimineață, la poartă la noi, cu… toporul lui special, în cârcă, să se-apuce de treabă ! Pană să apuce să sune la sonerie, și răsăriseră două mașini, cu securiști/sereiști, care-l umflaseră, și încercau să-l înfunde într-unul dintre automobile, să-l ducă laaa… interogatoriu, ca să spună pe cine vroia el să… căsăpească (Sic !) cu toporul s.a.m.d. !!!!!!!
De-abia l-am scos, pe bietu’ om, din ghearele nebunilor, dar… tot l-au luat seara, de-acasă, și l-au interogat, punându-l să dicteze declarații peste declarații, că era, sărmanul de el, și analfabet !… Inutil să mai adaug că am rămas pană-n primăvară cu butucii netăiați… (Sic !), că s-a dus, repede, vestea că pe strada aia, dacă intri cu-n topor, ceva…, teee… ia la Securitate !… Iar nenea ala, om simplu, și-acum (că mai traiește, tot in cartier), când mă vede, dinnn… “Dom’ ministru” (Sic !) nu mă scoate !…

Al doilea lucru e mai serios: consilierii lui Iliescu încă mă mai… sunau, periodic, prin primăvara următoare (!), întrebandu-mă dacă nu m-am hotărât, până la urmă, să fiu de-acord să mă întâlnesc, în cel mai mare secret, cu el, cu „Ilici”, având grijă, de fiecare dată, să precizeze că efortul meu…”nu va fi degeaba” (Sic !) !
Bineînțeles că NU am făcut-o, următoarea întâlnire fiind în toamna lui 1993, când a revenit Iliescu la Constanța și a mers la Administrația Portului, în Șantierul Naval, apoi la Agigea, unde se amenaja “Zona Liberă”, și la “Petromidia” !
Dar despre aceasta revedere, altădată , daaaaaaaa ?!…