Pe litoral nu se respectă măsurile de prevenire a infectării cu virusul Covid-19

control litoral

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul I.P.J. Constanța, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și cei de la Protecția Consumatorului au continuat activitățile de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, în zonele aglomerate, precum piețe, terase sau cluburi în aer liber, dar și în mijloacele de transport în comun.

Peste 300 de polițiști, jandarmi, pompieri și reprezentanți ai organelor abilitate de control din județul Constanța au acționat, noaptea trecută, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectării cu virusul Covid-19, în principalele zone aglomerate din județul Constanța.

Cu ocazia controalelor, au fost verificate 169 de societăți comerciale și au fost aplicate 395 de sancțiuni contravenționale, în valoare de pesete 130.000 de lei, dintre care 108 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 66 la H.G. 553/2020, 1 la O.G. 21/1992 privind protecția consumatorilor, 14 pentru activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, 24 pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 176 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. De asemenea, polițiștii au constatat o infracțiune la O.U.G. 77/2009, privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc.

Totodată, în stațiunea Costinești, polițiștii au identificat o societate comercială care nu respecta măsurile de diminuare a impactului riscurilor, potrivit Legii 55/2020, administratorul fiind sancționat cu 10.000 de lei.

În același timp, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenţă Dobrogea al județului Constanța au efectuat controale la 12 obiective (unități de turism, cluburi si discoteci).

În aceste locaţii, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, dar mai ales pentru preîntâmpinarea apariţiei acestora, au fost desfăşurate activităţi preventive pe timpul cărora au fost depistate 64 de deficienţe, fiind aplicate 64 de sancțiuni (50 de avertismente şi 14 amenzi), în valoare totală de 36.500 de lei. De asemenea, au fost aplicate 2 avertismente pentru nepurtarea măștii de protecție.

Scopul acestor activități este responsabilizarea cetățenilor privind respectarea măsurilor de protecție sanitară și a normele de protecție împotriva răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

O femeie de 62 de ani din Constanța a murit din cauza coronavirusului

sâm aug. 22 , 2020
O femeie de 62 de ani din Constanța a murit din cauza coronavirusului, în ultimele 24 de ore. Suferea și de obezitate și insuficiență venoasă cronică). A decedat la Spitalul Municipal Medgidia. Până astăzi, 22 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 77.544 de cazuri de persoane infectate cu noul […]
coronavirus

V-ar putea interesa și: