Noua lege antidrog, votată de Parlamentul României pe 15 februarie, introduce pedepse mai aspre pentru folosirea și traficarea de droguri de risc, atrage atenția George Drăgan, președinte Asociația Tomis Antidrog Constanța.
Iată câteva dintre prevederile sale:
- Cei care comit aceste fapte pot sta după gratii între 5 şi 15 ani. Aceeaşi pedeapsă se aplică şi celor care introduc sau scot din ţară, ori importă sau exportă droguri.
- A crescut pedeapsa pentru distribuitor în caz de deces al consumatorului. Astfel, în caz de deces al consumatorului, până acum traficantul de orice droguri, cel care îndeamnă la consumul de droguri de mare risc sau doctorul care prescria droguri în afara cadrului legal erau pedepsiți cu 10-20 ani închisoare. De acum, pedeapsa va fi de 15-25 ani închisoare, adică mai grav decât o infracțiune de omor.
- Nu s-au modificat pedepsele pentru cei care dețin în vederea consumului. Astfel, dacă pentru consum propriu se cultivă, cumpără sau deține droguri de risc a rămas sancțiunea actuală de 3 luni-2 ani închisoare sau amendă 1200-125.000 lei; pentru droguri de mare risc a rămas pedeapsa actuală de închisoare 6 luni-3 ani.
- orice operațiuni (cultivare, amestecare, oferire, cumpărare, vânzare, transport) știind că e vorba de etnobotanice erau pedepsite în 6 luni-3 ani închisoare sau amendă, de acum va fi 2-7 ani închisoare;
- orice operațiuni cu substanțe despre care trebuia să știi că sunt etnobotanice erau pedepsite în 3 luni-2 ani închisoare sau amendă, de acum va fi 1-5 ani închisoare;
- orice operațiuni nelegale cu asemenea substanțe dacă pretinzi că sunt permise de lege sau autorizate erau pedepsite în 1-5 ani închisoare, de acum va fi 2-7 ani închisoare;
- publicitatea pentru etnobotanice era sancționată cu închisoare 1 lună-1 an sau amendă, de acum va fi 1-5 ani închisoare.
Vapatul, o problemă
Pe de altă parte, autorităţile mai au de rezolvat o problemă: cea a substanţelor halucinogene care se vând legal. Internetul abundă în anunţuri prin care se vând jeleuri, ciocolată, prăjituri şi aparate de vapat care conţin hexa-hidro-canabinol (HHC). Este un derivat al canabisului care nu se vinde doar pe internet, ci şi în magazinele de profil si reacţionează la drug-test la fel ca şi marijuana.
Atenție și la alcool
George Drăgan atrage atentia legat și de consumul excesiv de alcool care pe fondul de oboseală poate dăuna grav sănătații.
Efectele alcoolului la volan, potrivit unei informari postate pe site-ul M.A.I.:
- 0,1g/l alcool pur în sange ( 120 ml bere, 50 ml vin, 15 ml spirtoase)- încep să apară tulburări de comportament care pot produce probleme în capacitatea de a conduce autovehiculul;
- 0,2 g/l alcool pur în sânge ( 240 ml bere, 100 ml vin, 30 ml spirtoase) – se instalează dereglarea reflexelor și întârzierea timpului de frânare;
- mai mult de 0,8g/l alcool pur în sange ( 960 ml bere, 400 ml vin, 120 ml spirtoase) – scade capacitatea de reacție și de manevrare a autovehiculului, se dereglează răspunsul la stimulii optici și auditivi;
Codul rutier 2023 stabilește următoarele pedepse pentru cei care sunt prinși cu alcoolemie pozitivă la volan: amendă contravențională și amenda plus închisoare.
Valorile intre 0.01 mg/l si 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă de la 1305 lei până la 2900 lei și suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile. În cazul unui accident rutier suspendarea fiind aplicata pentru 120 de zile. Reducerea perioadei de suspendare nu se mai aplica în aceste cazuri, testarea pentru redobândirea permisului ramânând însă obligatorie.
În cazul în care valoarea indicată de aparatul etilotest depășește 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat, se vor recolta probe de sânge în vederea determinării alcoolemiei.
„Distracția nu înseamnă consum de droguri sau alcool!”, conchide președintele Asociația Tomis Antidrog Constanța.
ati procedat si cu Pascu, sau legea este doar pentru catei?