Pensiile speciale, restituite- banii elevilor, furați!

elev

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) critică dur decizia Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților de a da raport de respingere asupra proiectului care ar fi înapoiat banii elevilor, pierduți în urma OUG 50/2021.

Ieri, 31 octombrie, a avut loc ședința Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților. În cadrul acesteia a fost înaintat un proiect prin care banii cheltuiți de elevi din buzunarul propriu, în anul 2021, pentru transport, le-ar fi fost dați înapoi. Lorena Drăgușin, președinte AEC, a luat cuvântul, explicând nevoia de a fi restituiți banii acestora, pierduți în urma ordonanței de urgență nr. 50/2021.

„Acum 2 ani, OUG 50 bloca accesul elevilor la transportul gratuit, acestora fiindu-le decontat doar 30% din costul total al abonamentelor. În urma unei excepții de neconstituționalitate ridicate la Curtea Constituțională de Asociația Elevilor din Constanța, Asociația Elevilor din Vâlcea și Asociația Elevilor din București și Ilfov, aceasta a fost declarată neconstituțională.

Elevii au trebuit să pună bani din buzunar pentru a-și plăti transportul în timpul în care această ordonanță a fost în vigoare, bani care, prin acest proiect de lege, le puteau fi restituiți. Totuși, reprezentanții Comisiei de Învățământ au ales să dea raport de respingere împotriva acestui proiect, considerând încă o dată că elevii nu merită să își primească banii înapoi.

La polul opus, în cazul pensiilor speciale, acestea au fost restituite prin OUG 4/2023, demonstrând faptul că, dacă s-ar fi vrut, și banii elevilor ar fi putut fi restituiți.

La ședință a fost prezent și un secretar de stat care a reprezentat Ministerul Educației. Acesta s-a poziționat împotriva proiectului, declarând că elevii au primit suficienți bani.

Prin declarațiile acestuia, ministrul educației, Ligia Deca, nu ține cont de deciziile Curții Constituționale și demonstrează o nepăsare totală față de dificultățile pe care le-au experimentat elevii din cauza incompetenței instituției pe care o reprezintă.”, au transmis reprezentanții elevilor.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Hagi, dezamăgit după înfrângerea cu 1-3 din Gruia: „Am pierdut prea multe dueluri astăzi”

joi nov. 2 , 2023
Farul Constanța a fost învinsă în deplasare de CFR Cluj scor 1-3 în etapa a 14-a a Superligii. Într-o conferință de presă după partida din Gruia, antrenorul Gică Hagi s-a arătat dezamăgit de spiritul de luptă arătat de elevii săi, îndeosebi pe faza defensivă. „Am început meciul echilibrat, am dat […]

V-ar putea interesa și: