Pentru statul român, noi, oamenii simpli, nu existăm.
Statul, în formele lui concrete (instituții din administrația centrală și locală, oameni care le conduc, angajații din ele), este o mașinărie care nu are ca obiectiv să schimbe în bine viața omului, ci să se hrănească pe sine și să devină și pe cei care îl mențin în viață, oamenii din sistem.
„În mijlocul dezorganizării generale de la Colectiv, Orlando Șchiopu, unul dintre șefii ISU, cedează nervos și înjură morții: “Lasă-i în p**a mea”! –> https://bit.ly/2JjGdZM”.
Fraza de mai sus îi aparține lui Cătălin Tolontan. Echipa de investigații pe care o conduce a intrat în posesia unor înregistrări de la Colectiv care nu au mai fost făcute publice.
Pentru un șef ISU, pentru orice militar ISU, care depune și un jurământ, prioritatea ar trebui să fie salvarea vieților. Dacă nu reușești, dacă oamenii mor în fața ta, ai putea să ai un cât de mic regret care să te facă să-ți ceri iertare sau să-ți dai demisia. Au murit de vii trei fete în restaurantul Beirut din Constanța, aflat la o aruncătură de băț de sediul ISU Dobrogea, dar nimeni n-a fost găsit vinovat. Au murit patru medici și asistente pe lacul Siutghiol și nimeni nu a fost găsit vinovat. Și, din păcate, vor mai muri.
În astfel de cazuri, statul ne omoară la propriu.
Sunt însă multe altele care ne arată că noi nu existăm. Uitați-vă la tot ce se întâmplă în administrațiile locale de pretutindeni. Nu facem străzi, nu construim școli și spitale, ci aruncăm banii pe proiecte pe care nu le-a cerut nimeni, fără utilitate publică, de unde, s-o spunem pe șleau, se poate fura. O comună săracă din România a construit un WC de 300.000 de lei. Niciodată n-ar fi dat acel primar care a aprobat suma acești bani din buzunar, dacă își făcea un WC acasă.
Dacă-i spui unui primar că sensul giratoriu sau sensul unic de pe o anumită stradă nu funcționează, găsește tot felul de scuze, fără să se gândească la un adevăr elementar: rolul său este de a administra orașul pentru oameni, nu împotriva lor. Și nu poți administra un oraș dacă nu îi asculți pe locuitorii săi.
Unul din exemplele bune care demonstrează că administrația lucrează de dragul de a lucra, nu pentru oameni, este domeniul asfaltărilor și al autorizațiilor de construire. Am văzut oameni care au cerut lucruri banale, cum ar fi un loc pentru a trece cu căruțul peste bordură. Nu s-a putut, pentru că în hârtiile funcționarilor nu exista acel rebord, cum este denumit în termeni tehnici. S-au asfaltat străzi, dar nimeni nu s-a gândit să ridice capacele de canalizare la nivel, pentru că s-au asfaltat de dragul de a face. Am văzut trotuare pe care nu se mai poate circula, pentru că sunt ocupate de terase. Blocuri lipite unul de altul, cartiere în care PUZ-ul a fost modificat și au dispărut parcuri, în care locurile de joacă au fost desființate în favoarea rechinilor imobiliari. Toate aceste autorizații nu au fost date având în vedere interesul cetățeanului simplu, ci al unor anumiți indivizi.
Politicienii și aleșii locali sunt angajați noștri. Îi plătim pentru ce fac la serviciu. Sunt fraze tocite de sens, dar pe care ar trebui să le rostim mai des și să le spunem în față. Aud că există prin comunele de pe lângă Constanța primărițe care spun, răstit: „Nu face oricine ce vrea în comuna MEA”. Confundă primarul cu boierul și locuitorul cu iobagul.
Majorității politicienilor și primarilor le lipsesc două lucruri: smerenia și sentimentul că sunt niște simpli angajați.
