Pericol pe litoral: ambulanțe fără medici. Stelian Ion îi cere ministrului Rafila să ia urgent măsuri

Deputatul USR Stelian Ion îi cere ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, să intervină de urgenţă pentru ca în judeţul Constanţa, zonă suprapopulată în sezonul de vară, să fie suficienţi medici pe ambulanţe.

În caz contrar, conform parlamentarului, „se pot repeta oricând cazuri dramatice precum cel al femeii din localitatea Băneasa, care a murit noaptea trecută în timp ce ambulanţa a venit după trei ore şi fără medic”.

„În mijlocul verii, din 60 de ture de gardă ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, 7 sunt fără medic. O situaţie inadmisibilă pentru că, în această perioadă, la Constanţa numărul de solicitări către SAJ este dublu faţă de restul anului. SAJ Constanţa are nevoie de resuscitare. Trebuie intervenit urgent! Sistemul medical al lui Rafila este grav bolnav, iar ministrul PSD trebuie să înceteze să se comporte ca şi când a fost luat prin surprindere şi să mimeze reacţii atunci când se întâmplă nenorociri greu de imaginat pentru o ţară membră UE în anul 2023″, a declarat Stelian Ion, citat într-un comunicat de presă transmis de USR.

Conform acestuia, parlamentarul i-a adresat şi o interpelare ministrului Rafila, în care i-a semnalat o serie de nereguli grave din cadrul SAJ Constanţa, din cauza proastei organizări şi a managementului „incompetent”.

„De exemplu, deşi există ture fără niciun medic pe autospeciale, conducerea SAJ a programat gărzi chiar şi cu trei cadre medicale simultan. De asemenea, sunt medici care pur şi simplu nu sunt înscrişi pentru gardă. O situaţie critică este şi în localitatea Băneasa, unde există doar un singur echipaj de Ambulanţă pentru intervenţii. Asta înseamnă că, la două solicitări simultan, o viaţă poate fi pierdută din cauză că nu a avut cine să intervină.”, a mai spus deputatul.

Situaţia de la SAJ Constanţa i-a fost semnalată ministrului PSD al Sănătăţii şi în luna aprilie, când senatorul USR de Constanţa Remus Negoi i-a solicitat să trimită Corpul de control şi să ia măsuri faţă de abuzurile conducerii interimare pe care el a numit-o şi o menţine în funcţie.

Sursă foto: Facebook/Stelian Ion


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Stațiunea Mamaia, o bătrână care se îmbracă în haine de domnișoară și se miră că nu o mai curtează lumea ca altădată VIDEO

joi aug. 3 , 2023
Începutul lunii august este vârf de sezon în Mamaia. De obicei, în această perioadă găsești cu greu spre deloc o cameră la hotel, un loc de parcare, o masă la o terasă. Am fost pe 2 august, seara, să vedem dacă lucrurile stau la fel și în 2023, în stațiunea […]

V-ar putea interesa și: