Persoanele nedeplasabile care vor să se vaccineze, transportate cu „Ability taxi”

Ability taxi constanța

Primăria Municipiului Constanța vine în sprijinul constănțenilor care doresc să se vaccineze, dar care nu se pot deplasa.

În pregătirea etapei a doua de vaccinare, Comitetul Local pentru Situații de Urgență Constanța s-a întrunit astăzi și a hotărât ca transportul persoanelor nedeplasabile din municipiul Constanța către și de la centrul de vaccinare să fie asigurat prin serviciul „Ability Taxi“, care este la dispoziția constănțenilor prin Direcția Generală de Asistență Socială.

Programarea transportului se va face la numărul de telefon al dispeceratului „Ability Taxi“ – 0241.48.20.31, după următorul program:

  • luni – joi – 08:00-16:30
  • vineri – 08:00- 14:00.

Reamintim că, prin serviciul „Ability Taxi“, Primăria Constanța oferă transport gratuit, cu o mașină special adaptată, persoanelor cu dizabilități care folosesc scaune rulante pe raza municipiului Constanța, pentru a facilita deplasarea acestora.

„Avem multe persoane cu handicap locomotor la Constanța, care, cu toate că au gratuitate pe mijloacele de transport în comun, nu le pot folosi. Și atunci, am luat modelul câtorva țări europene, unde există un taxi special pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, doar că nu o facem contra cost ca afară, ci punem gratuit la dispoziție un taxi adaptat pentru persoanele cu handicap locomotor. Tot ce trebuie să facă este să ne anunțe cu o zi înainte și, în mod gratuit, colegii mei merg și îl însoțesc acolo unde are nevoie. Toate persoanele cu handicap locomotor vor beneficia gratuit de acest serviciu. Este o mașină pe care o aveam deja în dotare, am adaptat-o, este, în momentul de față, autorizată, acreditată și întrunește toate standardele pentru a fi în siguranță pentru cei care apelează la noi.”, spune, la lansarea serviciului, în august 2020, primarul de atunci, Decebal Făgădău.



Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

ASF a amendat City Insurance și Euroins cu aproape 1 milion lei

joi ian. 14 , 2021
În cadrul şedinţei Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) din data de 13 ianuarie 2021, Sectorul Asigurări – Reasigurări (S.A.R.) a prezentat rezultatele activității de control permanent realizate la Societatea de Asigurare – Reasigurare City Insurance S.A. și la societatea Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. În urma acțiunilor de control […]
ASF

V-ar putea interesa și: