Militarii de la ISU Dobrogea au reluat azi, începând cu ora 09.00, căutările persoanei dispărute în Dunăre, zona Vadu Oii-km 248. Este a cincea zi în care scafandrii încearcă să-l găsească.
Reamintim că, pe 4 mai, militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” au fost solicitați să intervină în orașul Hârșova, județul Constanța, la un bărbat care a dispărut în Dunăre.
Acesta era la pescuit cu un amic, în localitatea Vadu Oii din Hârșova. Se aflau în bărci diferite. La un moment dat, prietenul său s-a uita spre barcă și a văzut că e răsturnată, iar bărbatul dispăruse.
Conform ISU „Dobrogea”, bărbatul are aproximativ 48 de ani.
COMPLETARE ora 09.21. Reprezentanții ISU au declarat că se sistează căutările din cauza condițiilor meteo nefavorabile.