Peste 140.000 de turiști sunt așteptați la mare de Sfânta Maria

Eforie, una dintre cele mai căutate stațiuni de pe litoral

Românii urmează să aibă o nouă minivacanță la jumătatea lunii august, dat fiind că ziua de 15 august, când e sărbătorită Adormirea Maicii Domnului, este declarată zi legală nelucrătoare. În acest context, mulți se vor îndrepta spre stațiunile de la Marea Neagră, unde se așteaptă unul dintre cele mai aglomerate weekenduri din acest sezon estival, cu un număr estimat de peste 140.000 de turiști în unitățile clasificate, arată datele unui touroperator local.

Pe lângă aceștia, vor mai fi turiști care aleg apartamente neclasificate sau care vor sta în gazdă. Turismul la negru încă există pe litoral.

Operatorii din turism de la mare au creat pachete speciale pentru acest interval, prețurile la cazare pornind de la 142 de lei/noapte pentru o cameră dublă.

„La jumătatea lunii august atingem vârful sezonului estivalului, fiind perioada cea mai aglomerată din an în stațiunile de litoral. Cifrele ne confirmă acest lucru, în condițiile în care numărul de turiști pe care îl estimăm în weekendul 15-18 august se ridică la peste 140.000 de persoane în unitățile clasificate de la mare, iar gradul de ocupare depășește 90%”, afirmă Ștefan Necula, manager al touroperatorului.

Cele mai aglomerate stațiuni vor fi Eforie Nord, Mamaia și Neptun-Olimp, acestea formând topul trei al celor mai căutate destinații de pe litoral în intervalul menționat. Cei mai mulți români care se vor afla la mare în această perioadă și-au rezervat sejururi încă de la lansarea primelor oferte, dat fiind că pe măsură ce ne apropiem de data de 15 august disponibilitatea la cazare scade drastic.

Totuși, cei care nu și-au făcut încă planuri pentru minivacanța de Sf. Maria și vor să se îndrepte spre litoralul autohton mai găsesc încă locuri în unele unități de cazare, la tarife ce pornesc de la 142 lei/noapte/camera dublă la un hotel de două stele din Eforie Nord. În Mamaia, pachetul de trei nopți de cazare pornește de la 864 lei/camera, în vreme ce trei nopți de cazare în perioada 15-18 august la un hotel din Neptun-Olimp costă de la 528 lei, iar în Jupiter – de la 883 lei/camera. Pentru un pachet de trei nopți în Venus un cuplu trebuie să achite de la 750 lei/camera, iar în Mamaia Nord – de la puțin peste 1000 de lei.

Recomandare: Pe plajele din sudul litoralului, porumbul fiert este la mare căutare – Poliția a confiscat 3.850 de bucăți

„Turiștii care fac rezervări pe ultima sută de metri se orientează către pachete de trei nopți de cazare, de joi până duminică, deci exact durata acestei minivacanțe. În schimb, turiștii care și-au rezervat sejururi din timp au optat pentru vacanțe mai lungi, de până la o săptămână, care să includă și această perioadă”, precizează sursa citată.

Românii care vor ajunge la mare în minivacanța de Sfânta Maria vor putea lua parte la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Marinei în data de 15 august, care vor fi organizate la Constanța și Mangalia. După minivacanța de Sf. Maria, tarifele pe litoralul autohton încep să scadă, mai ales că urmează să fie lansată ediția de toamnă a programului Litoralul pentru Toți.

Recomandare:


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Un val de căldură care s-a format în vestul României ajunge în Constanța

lun aug. 12 , 2024
Un val de căldură care s-a format în vestul României va ajunge în București și în județul Constanța.O parte din acesta va intra sub avertizare cod portocaliu de caniculă, conform ANM. MARŢI, 13 AUGUST O avertizare cod galben de  caniculă şi disconfort termic a fost emisă pentru marţi, fiind vizate […]

V-ar putea interesa și: