Peste 350 de nereguli descoperite la unitățile sanitare din județul Constanța

spital boli infectioase constanta
Spitalul de Boli Infecțioase Constanța

Prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian Coșa, a convocat marți, 9 noiembrie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în vederea votării hotărârii nr. 156. Aceasta prevede aprobarea Procesului Verbal al Grupului de suport tehnic pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de incendii și incendii de vegetație.

Procesul verbal arată că au fost controlate 35 de obiective (spitale clinice județene, spitale clinice municipale, spitale clinice orășenești, centre medicale, spitale clinice private, spitale oftalmologice, sanatorii balneare).

În urma controalelor, au rezultat 352 de nereguli și s-au aplicat 310 avertismente și 37 de amenzi, în valoare de 122.000 lei.

Mai departe, Grupul de suport tehnic a făcut următoarele recomandări:

  • Referitor la clădirea Spitalului Municipal de Boli Infecțioase Constanța, Grupul de suport tehnic propune expertizarea construcției. Ulterior, se vor întocmi proiectele tehnice de specialitate și se vor operaționaliza soluțiile tehnice stabilite prin expertize.

Termenul de realizare va fi stabilit de către ISC.

  • În cazul construcțiilor în care funcționează unități sanitare suport COVID-19, care nu sunt autorizate din punct de vedere al securității la incendiu, Grupul de suport tehnic propune ca prioritate pentru îmbunătățirea activității de apărare împotriva incendiilor, realizarea bugetării și întreprinderea demersurilor necesare, în vederea obținerii autorizației de securitate la incendiu pentru obiectivele care se încadrează în categoriile prevăzute de lege, de către factorii responsabili în acest sens. În conformitate cu OUG 80/2021 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi al apărării împotriva incendiilor, termenul limită pentru obținerea actului administrativ este de 31 decembrie 2022.
  • În ceea ce privește construcțiile în care funcționează unități sanitare suport COVID-19, Grupul de suport tehnic propune următoarele:

1. Analizarea tuturor neregulilor consemnate în documentele de control, încheiate anterior de ISU Constanța, reanalizarea termenelor stabilite și urgentarea înlăturării tuturor deficiențelor și informarea ISU Constanța;

2. Eliminarea urgentă a improvizațiilor sau supraîncărcărilor instalației electrice și verificarea zilnică a instalațiilor electrice prin vizualizare;

3. Îndepărtarea și interzicerea utilizării mijloacelor de încălzit de tipul radiatoarelor, reșourilor electrice, aerotermelor electrice etc;

4. Îndepărtarea și interzicerea utilizării surselor de foc de tipul lumânări, candele etc;

5. Utilizarea corespunzătoare a buteliilor cu gaze medicinale;

6. Asigurarea funcționării și mentenanța corespunzătoare a instalațiilor de detectare, semnalizare, alarmare și stingere a incendiilor;

7. Menținerea liberă a căilor de evacuare fără reducerea gabaritului acestora (se va lua în calcul inclusiv evacuarea pacienților cu targa);

8. Dotarea și mentenanța corespunzătoare a stingătoarelor de incendiu;

9. Instruirea personalului și organizarea corespunzătoare a activității de apărare împotriva incendiilor;

10. Monitorizarea permanentă a concentrației de oxigen și aerisirea periodică a încăperilor în baza unui grafic întocmit, adus la cunoștință și afișat în acest sens.

Termen de realizare: imediat/permanent, iar pentru punctul 1 – 22.11.2021.

  • Legat de utilizarea oxigenului medicinal în terapia utilizată din spitalele suport COVID-19, Grupul de suport tehnic propune ca prioritate pentru îmbunătățirea activității de apărare împotriva incendiilor, realizarea bugetării și întreprinderea demersurilor necesare, în vederea achiziționării și montării de aparatură specifică pentru detecția/semnalizarea sau aparatură de măsură și control a concentrației de oxigen, în spațiile/încăperile în care se utilizează oxigenul. Propunerea se referă la unitățile sanitare suport COVID-19 care nu dețin astfel de instalații/aparatură.

Termenul de realizare este 22.11.2021.

De asemenea, în aceeași ședință a CJSU Constanța, a fost stabilit ca DSP Constanța și ISU Constanța să realizeze un plan de monitorizare și să efectueze acțiuni de verificare a stadiului de implementare a măsurilor dispuse.

„Hotărârea de astăzi are, în spate, și alte întâlniri și ședințe în care au fost puse, cap la cap, toate problemele și toate necesitățile unităților medicale din județul nostru. Am discutat cu fiecare manager de spital în parte, iar aceștia, într-un mod transparent, ne-au transmis toate obstacolele cu care se confruntă. Înțelegem presiunea pe care pandemia a pus-o pe sistemul sanitar, dar nu putem accepta ca lucrurile să se facă cu jumătate de măsură. Sunt termene clare, vor fi controale periodice, dar sunt convins că vom vedea măsuri implementate chiar și în avans, pentru că toți cei care conduc aceste spitale au dat dovadă de responsabilitate, în demersul lor atât de important în salvarea vieților semenilor, încă de la începutul pandemiei. ISU Constanța a dus o muncă laborioasă și, fără echivoc, putem să spunem că știm toate deficiențele majore. Acum, concentrarea tuturor trebuie să fie canalizată pe remediere, iar apoi, sunt sigur că vom vedea și mai multă prevenție, cu sprijinul celor din structurile de situații de urgență”, a declarat Silviu-Iulian COȘA, prefectul județului Constanța.

Verificările au fost efectuate de ISU Constanța.

Grupul de suport tehnic este format din reprezentanți ai următoarelor instituții: Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” Constanța, Direcția de Sănătate Publică a județului Constanța, Consiliul Județean Constanța, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța, Garda de Coastă.

De asemenea, pentru problemele generate de incendii de vegetație, grupul mai cuprinde următoarele instituții: Direcția pentru Agricultură Județeană Constanța, Direcția Silvică Constanța, Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, Comisariatul Județean Constanța al Gărzii Naționale de Mediu, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Constanța.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Și-a pus numere false ca să nu plătească intrarea în Portul Constanța

mar nov. 9 , 2021
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în Portul Constanța, un cetățean român care conducea un autoturism ce avea montate plăcuțe de înmatriculare false. În data de 09.11.2021, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au oprit pentru control un autoturism în poarta de acces numărul […]

V-ar putea interesa și: