Peste 50 de persoane, amendate noaptea trecută pentru că au ieșit din case fără să respecte regulile

politisti control coronavirus constanta

Noaptea trecută, în intervalul orar 23.00 – 05.00, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, jandarmi ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța și Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” au acționat pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de prevenire și combatere a  răspândirii COVID-19.

Astfel, au fost identificate și sancționate contravențional 51 de persoane care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea. Valoarea sancțiunilor contravenționale este de 24.000 de lei.

Reamintim că, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23.00 – 05.00, cu următoarele excepții motivate de:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Fregata Regina Maria, cu 110 militari bolnavi de Covid-19 la bord, a acostat în Portul Constanța

vin nov. 13 , 2020
Fregata „Regina Maria” și-a încheiat, mai repede decât era planificat, misiunea NATO la care participa, în Marea Mediterană, după apariția primelor două cazuri de militari infectați cu noul coronavirus, la sfârșitul săptămânii trecute. Nava a acostat vineri, 13 noiembrie, în portul militar Constanța, după care a fost pusă în aplicare […]
fregata regina maria

V-ar putea interesa și: