Peste 50 de posesori de arme din Constanța s-au ales cu dosar penal

Potrivit legii, permisul de armă are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării sau, după caz, de la data ultimei prelungiri, exceptând perioada de suspendare.

În vederea prelungirii valabilităţii permisului de armă, titularul acestuia este obligat să se prezinte, înainte de împlinirea termenului, la structura de poliţie competentă în a cărei rază de competenţă teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa, cu armele înscrise în permis, precum şi cu documentele stabilite în normele metodologice.

Valabilitatea permisului de armă se prelungeşte pentru o perioadă de 5 ani, dacă titularul îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi prezintă dovada efectuării unei şedinţe de tragere anual, într-un poligon autorizat, cu excepţia posesorilor de arme de vânătoare.

După expirarea valabilității, în termen de maxim 10 zile, arma trebuie predată unui armurier autorizat.

Nepredarea armei în termenul sus-menționat constituie infracțiune, care se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, și atrage anularea dreptului de deținere armă și confiscarea armelor și munițiilor.

De la începutul anului și până în prezent, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au întocmit 54 de dosare penale persoanelor care nu s-au conformat prevederilor legale.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Un braconier vindea pește chiar la târg

Dum nov. 6 , 2022
Jandarmii constănţeni din cadrul Detaşamentului 6 de Jandarmi din municipiul Mangalia au depistat astăzi, 06.11.2022, în Târgul Duminical din localitatea constănţeană Cobadin, un bărbat care oferea spre comercializare, fără forme legale, pește din mai multe specii. „Persoana menţionată deţinea o cantitate însemnată de peşte, din speciile caras, biban si șalău, […]

V-ar putea interesa și: