Peste 5000 de elevi din Constanța înfruntă emoțiile Bacalaureatului: primele probe încep pe 1 iulie

bacalaureat

Probele scrise ale examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024, debutează luni, 1 iulie 2024, cu Proba Ea) Proba de limba și literatura română. La nivelul județului Constanța au fost desemnate 17 centre pentru susținerea acestor probe.

Pentru acest examen s-au înscris 5002 absolvenți (4458 serie curentă, 544 serie anterioară), după cum urmează:

  • Proba scrisă Ea)- 4671de candidați;
  • Proba scrisă Eb)- 3 candidați;
  • Proba scrisă Ec)- 4701 de candidați;
  • Proba scrisă Ed)- 4832 de candidați.

Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 8 iulie. Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, afișarea rezultatelor se va face prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.

Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, 8 iulie 2024, în intervalul orar 12:00 – 18:00. Cererea de contestații prevede faptul că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere și reprezintă nota finală obținută la proba respectivă care nu mai poate fi modificată.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 12 iulie.

Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de condiții adaptate candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Națională de Organizare a examenului de Bacalaureat, în baza prevederilor procedurii cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.

Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio. 

Pentru rezolvarea subiectelor candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor, vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).

În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.

Ne exprimăm încrederea că elevii noștri se vor concentra cu responsabilitate asupra subiectelor, astfel încât rezultatele obținute să se alinieze așteptărilor acestora. Din punct de vedere organizatoric suntem convinși că cele trei simulări județene i-au familiarizat pe absolvenți cu rigorile unui examen de acest tip. Le dorim mult succes atât candidaților, cât și colegilor noștri implicați în organizarea acestui examen al maturității.”, a declarat Sorin Mihai, inspector școlar general.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Creștinii îi sărbătoresc pe Sfinții Petru și Pavel: azi se dă de pomană pentru morți și nu se muncește

sâm iun. 29 , 2024
Sâmbătă, 29 iunie, creștinii îi sărbătoresc pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii celor din penitenciare care au greșit față de Dumnezeu, asemănător cu greșelile lor: Petru s-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creștini. Tradiții și legende „Tradiția spune că Sfântul Petru este stăpânul lupilor, aceștia neîndrăznind […]
Creștinii îi sărbătoresc pe Sfinții Petru și Pavel: azi se dă de pomană pentru morți și nu se muncește

V-ar putea interesa și: