Peste 900 de șoferi, testați cu aparate etilotest și drug-test

Polițiștii rutieri constănțeni, sprijiniți de polițiști rutieri ai Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și ai altor inspectorate de poliție județene din țară au desfășurat noaptea trecută o acțiune cu efective mărite pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan.

Astfel, peste 900 de conducători auto au fost testați cu aparatele etilotest și drug-test.

În urma activităților, au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, dintre care 19 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice (sub limita de infracțiune), conducătorilor auto fiindu-le reținut, în vederea suspendării, permisul de conducere.

De asemenea, au fost retrase 12 certificate de înmatriculare.

Totodată, polițiștii rutieri au constatat 10 infracțiuni, dintre care 4 pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive și 3 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Exemple:

În jurul orei 23.10, polițiștii rutieri au identificat un bărbat, de 28 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia din stațiunea Mamaia, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru cannabis, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.

În jurul orei 00.30, polițiștii rutieri au identificat un bărbat, de 34 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia din stațiunea Mamaia, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru opium. Acesta a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.

În jurul orei 2.00, polițiștii rutieri au identificat un bărbat, de 35 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia din stațiunea Mamaia, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru opium, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.

În jurul orei 3.45, polițiștii rutieri au identificat un bărbat, de 27 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia din stațiunea Mamaia, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru cocaină, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.

În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Rafila: Cazurile de covid se dublează de la o săptămâna la alta, dar majoritatea sunt „o răceală obișnuită”

Dum iul. 10 , 2022
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că statisticile din ultima perioadă indică o dublare a numărului de infecţii cauzate de SARS-CoV-2, el precizând că nu se înregistrează cazuri grave. Rafila estimează că boala COVID-19 poate fi „chiar mai puţin decât o nouă gripă”, poate fi „o răceală obişnuită” el amintind, […]
alexandru-rafila

V-ar putea interesa și: