Peste jumătate din paturile pentru bolnavii de Covid-19 sunt ocupate

Jumătate plus 1 din paturile pentru bolnavii de Covid-19 din județul Constanța sunt ocupate.

În acest moment, potrivit Prefecturii Constanța, sunt 266 de persoane internate, dintre care 226 din județul Constanța și 40 din alte județe (persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în situațiile din județele de proveniență). La nivelul județului Constanța au fost incluse 534 de paturi pentru tratarea bolnavilor COVID-19, ceea ce înseamnă că peste jumătate sunt ocupate.

Paturile sunt distribuite astfel: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (120 – 76 ocupate), Spitalul de Pneumoftiziologie (100 – 64 ocupate), Spitalul Municipal Medgidia (150 – 92 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (36 – 34 ocupate), Spitalul Militar – Sistem Modular (54 – 0 ocupate) și Secția Exterioară Agigea (74 – 0 ocupate).

De asemenea, la nivelul județului sunt 757 de persoane aflate în carantină la domiciliu. În această categorie sunt incluse persoane care s-au întors recent din zone cu risc epidemiologic ridicat, respectiv persoane care sunt considerate contacți direcți ai celor confirmați cu virusul SARS-CoV-2.

Totodată, un număr total de 121 de persoane sunt izolate la domiciliu. Acestea reprezintă numărul de persoane confirmate cu noul coronavirus, dar care au fost externate.

În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 139 de cazuri de infectare în rândul personalului: medici (45), asistenți medicali (57) și personal auxiliar (37).

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 1.901 persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 48 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate, iar 1.336 de pacienți au fost declarați vindecați (din Constanța și alte județe).

În ultimele 24 de ore, în unitățile medicale publice din județul Constanța au fost realizate 306 teste RT-PCR.

Citește și: Peste 1.100 de cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.

În ultimele 24 de ore, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.J.M. „Tomis” Constanța și polițiștii locali, un număr total de 96 de sancțiuni contravenționale (în cuantum de 15.200 de lei), dintre care 45 pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în Legea 55/2020, în valoare de 5.000 de lei.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, forțele abilitate de control au verificat 14 societăți comerciale și PFA.

În cursul zilei de ieri, 07 septembrie a.c., peste 700 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța și Garda de Coastă) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. În cadrul acestora, au fost verificate 202  persoane, cu privire la respectarea măsurilor recomandate.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Pereți de plexiglas în clasele unde nu se poate păstra distanța de un metru între elevi

mar sept. 8 , 2020
Prefectul judeţului Constanţa, George Niculescu, a anunţat azi că în unităţile de învăţământ unde nu se poate respecta distanţa de un metru între elevi trebuie montat un perete din plexiglas, precizând că această măsură şi cea a purtării măştii vor duce la diminuarea riscului de contaminare cu noul coronavirus. Prefectul […]

V-ar putea interesa și: