Piața publică din municipiul Medgidia va fi reabilitată

Sursă foto: Allplan Proiect SRL

Joi, 27 iulie 2023, în municipiul Medgidia a avut loc ședința ordinară a Consiliului Local Municipal. Ședința a debutat cu zece proiecte de hotărâre pe ordinea de zi, toate întrunind cvorumul necesar pentru a fi admise.

La primul punct a fost votat proiectul de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli al Poliției Locale Medgidia, pe anul 2023 iar un alt proiect a vizat modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 148/20.12.2012 privind aprobarea organigramei și a statului de funcții ale personalului medical care prestează activitate de asistență medicală comunitară, precum și activitate medicală în unitățile de învățământ din municipiului Medgidia, județul Constanța.

Un alt proiect votat în ședința lunii iulie a fost referitor la aprobarea Planului de acțiune pentru energie durabilă și climă – PAEDC – al municipiului Medgidia. Prin realizarea acestui plan, se urmărește reducerea emisiilor de CO2 și a altor gaze cu efect de seră pe teritoriul localității cu cel puțin 40% până în 2030, față de anul de referință 2015, prin îmbunătățirea eficienței energetice și printr-o utilizare sporită a surselor regenerabile de energie precum și intensificarea rezistenței  Municipiului Medgidia prin adaptarea la efectele schimbărilor climatice.

În ședința de ieri a fost aprobată documentația tehnico-economică faza Studiu de fezabilitate cu elemente specifice D.A.L.I. și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție „Reabilitarea, modernizarea, dotarea și extinderea pieței publice din municipiul Medgidia, județul Constanța”. Lucrările de modernizare și reabilitare sunt imperios necesare deoarece piața publică se află într-o stare de degradare fizică și nu mai corespunde standardelor Uniunii Europene din punct de vedere sanitar-veterinar și de sănătate publică. Astfel, se urmărește realizarea unor investiții complexe prin crearea unei structuri metalice moderne prin înlocuirea parțială a celei existente, echiparea clădirii cu instalații sanitare, instalație de alarmare în caz de incendiu, dotat cu senzor de fum, de temperatură și cu semnalizare acustică și luminoasă, instalații de climatizare în corpurile de clădire închise, amenajarea de rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități, instalarea de grupuri sanitare, din care unul echipat și destinat persoanelor cu dizabilități.Consilierii locali au votat și proiectul de hotărâre privind aprobarea protocolului de colaborare încheiat între Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și UAT Medgidia pentru implementarea proiectului ,,HUB de Servicii MMSS-SII MMSS’’ COD MYSMIS 130963. Finanțat din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat, în cadrul Programului Operațional de Competitivitate 2014-2020, proiectul numără printre obiective: crearea unui sistem informatic integrat în domeniul asistenței sociale și domeniilor conexe, precum și îmbunătățirea activităților serviciilor publice de asistență socială (SPAS) de la nivelul UAT-urilor, prin crearea platformei informatice E-asistență socială, dotarea serviciilor publice de asistență socială cu echipamente informatice necesare pentru utilizarea acestei platforme, posibilitatea accesării electronice a dosarului personal de asistență socială.

În ședința ordinară a lunii iulie au mai fost aprobate și proiectele: rectificarea bugetului local de venituri și cheltuieli al Municipiului Medgidia, pe anul 2023, rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Spitalului Municipal Medgidia, pe anul 2023, proiectul de hotărâre pentru validarea Dispoziției primarului nr. 998/26.06.2023 privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli al Clubului Sportiv Medgidia, pe anul 2023, precum și proiectul cu privire la darea în administrarea Poliției Locale Medgidia a imobilului ce aparține domeniului public al Municipiului Medgidia, situat în municipiul Medgidia, strada Republicii, numărul 34, județul Constanța, identificat cadastral sub numărul 110060 și înscris în Cartea Funciară Numărul 110060.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Piața publică din municipiul Medgidia va fi reabilitată

  1. Proiectul este binevenit și așteptat de locuitorii municipiului, dar poate în paralel cu acest proiect ar trebui să se demareze și proiectul de înființare al adăpostului ptr câinii din oraș căci au devenit pericol iminent. Succes celor implicați în aceste proiecte și sperăm rezolvarea lor cât de curând!!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Câștigul salarial mediu s-a prăbușit în județul Constanța

vin iul. 28 , 2023
Câștigul salariul mediu s-a prăbușit în județul Constanța, potrivit datelor furnizate de Direcția Județeană de Statistică și analizate de publicația Constanța 100%. Potrivit DJS, câştigul salarial mediu brut pe un salariat, în judeţul Constanţa, a fost în luna aprilie 2023 de 6420 lei, iar câştigul salarial mediu net a fost […]

V-ar putea interesa și: