Piața volantă inaugurată recent de RAEDPP Constanța, un eșec

Piața volantă e aproape goală. Foto: 24 iulie, grup Facebook „Constanța constănțenilor”

RAEDPP Constanța a inaugurat, pe 9 iulie 2022, prima piață volantă din municipiul Constanța. Se dorea a fi un loc pentru promovarea produselor autohtone și producătorilor agricoli locali. Inițiativa s-a dovedit a fi un eșec.

Piața volantă a fost inaugurată sâmbătă, 09 iulie 2022, pe platforma situată pe strada Brizei (lângă terenul de sport), unde au fost prezenți zece producători locali.Piața a fost înființată la solicitarea locuitorilor din Cartierul Poarta 6.

Piața volantă la inaugurare. Foto: Primăria Constanța

Piața a fost vizitată și de primarul Vergil Chițac, semn că este de o importanță majoră pentru administrația locală. Pe primar nu-l prea vedem în oraș, nici pe șantierele în lucru, nici printre oameni.

Reprezentanții regiei au asigurat publicul că demersul va continua în fiecare sâmbătă și duminică, în intervalul orar 08.00 – 14.00, constănțenii având posibilitatea achiziționării de fructe și legume proaspete, de sezon, direct de la producători locali din județele Constanța, Tulcea, Ialomița sau Maramureș.

Astăzi, piața era aproape goală, semn că inițiativa RAEDPP și a primarului a fost un eșec. Era prezent un singur vânzător. Cu unul singur, nu putem vorbi practic de o piața.

Din păcate, nu este primul eșec al actualei administrații și probabil nici ultimul.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

3 comentarii la “Piața volantă inaugurată recent de RAEDPP Constanța, un eșec

  1. A venit Moș Teacă să vadă dacă poate trage și pe acolo niște dungi de vopsea, să pună repede taxe pentru eventualii mușterii…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Marian Crușoveanu îi felicită pe primari și pe președintele CJC pentru investiții de 1,05 miliarde de lei în județul Constanța

Dum iul. 24 , 2022
Mariana Crușoveanu, deputat PNL, anunță vești extraordinare pentru toți locuitorii județului Constanța: Prin Programul #AnghelSaligny” vor fi finanțate 107 obiective de investiții, în valoare totală de 1.056.253.869,65 lei. Deputatul liberal i-a felicitat pe toți primarii și pe președintele Consiliului Județean Constanța, care au reușit să acceseze fonduri și care vor […]

V-ar putea interesa și: