Un piroman a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
În cursul zilei de 28 septembrie, în jurul orei 5.50, polițiștii Secției 5 Poliție Constanța au fost sesizați de către o femeie, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la domiciliu, fostul concubin al vecinei sale i-ar fi provocat distrugeri la poarta imobilului, prin incendiere, după care ar fi fugit.
În urma cercetărilor, polițiștii l-au depistat pe bărbatul în cauză, în vârstă de 37 de ani, care a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul preventiv al I.P.J. Constanța.
Astăzi, bărbatul a fost prezentat instanței de judecată, care a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.