PNL Constanța: Două spitale noi vor fi construite în Constanța în următorii 3 ani. Proiectele inițiate de administrațiile liberale au fost aprobate în Guvern 

Reprezentanții Filialei PNL Constanța au prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, investiții majore în sistemul sanitar al Constanței. Peste 10% din fondurile alocate sănătății din România, prin PNRR, se îndreaptă către două obiective majore de investiții din Constanța. Două spitale noi construite în municipiu, de la zero, în următorii 3 ani. 

Administrațiile liberale, atât județeană cât și municipală, au anunțat aprobarea de către Guvernul României a două proiecte cruciale pentru dezvoltarea infrastructurii spitalicești din Constanța. Valoarea cumulată a celor două proiecte se apropie de 300 de milioane de euro, cu cea mai mare parte a finanțării provenind din fonduri europene, prin programul PNRR.

Proiectele, concepute de Consiliul Județean, respectiv Primăria Constanța au fost selectate și incluse pe lista celor 27 de proiecte aprobate la nivelul Ministerului Sănătății. Este important de subliniat că județul Constanța este unul dintre puținele din țară care a reușit performanța să obțină finanțare pentru două proiecte de spitale noi, într-un mediu competitiv, cu punctaje stricte, acordate pe factori obiectivi. 

”Este un succes managerial care aparține în primul rând administrațiilor liberale, Consiliul Județean și Primăria Constanța. Prin urmare este și o realizare politică. Cred că suntem printre singurele județe din țară care au obținut finanțare pentru două spitale noi”, a declarat Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța. 

,,Absolut nici o administrație din Constanța, indiferent de coloratura politică, nu a reușit până în prezent să obțină o finanțare pentru proiecte de infrastructură spitalicească. Cred că știe toată lumea că soluția pentru un proiect este să găsești, în primul rând, finanțare”, a subliniat deputatul PNL, Bogdan Huțucă.  

Unul dintre cele mai mari proiecte spitalicești din România, în valoare de peste 150 de milioane de euro (fără TVA) se va realiza la Constanța. Este vorba despre o secție specializată în pediatrie și neonatologie care va funcționa în coordonare cu Spitalul Județean Constanța. Clădirea va fi construită de la zero pe o suprafață de aprox. 3500 mp la sol, cu două etaje subsol, un demisol, un parter și 8 etaje medicale. Cu o capacitate de peste 365 de paturi inclusiv ATI și primiri urgențe, obiectivul este unul dintre cele mai complexe depuse de administrația liberală a Consiliului Județean Constanța.

”Județul Constanța este singurul care nu are nici un spital medical de pediatrie. Toate secțiile din județ însumează numai 170 de paturi. Spre comparație, Clujul are 600 de paturi pentru pediatrie. Noi am depus printre primii acest proiect (al unui corp nou de pediatrie) la finanțare. Un proiect instituțional, în valoare de peste 150 de milioane de euro, care în 30 de ani nu a avut niciodată vreo abordare. Argumentele noastre au fost susținute și politic. Până la sfârșitul anului, începem construcția acestui obiectiv”, a subliniat Mihai Lupu, președintele PNL al Consiliului Județean Constanța. 

Un alt spital nou, specializat în cardiologie și oncologie, va fi construit în următorii 3 ani în Constanța, în zona Aurel Vlaicu. Unitatea de sănătate publică, de peste 100 de paturi, va fi complet dotată și specializată în tratarea afecțiunilor cardiologice și oncologice. Vorbim despre o unitate medicală digitalizată, cu aparatură de înaltă performanță, inclusiv cu secție ATI (64 de paturi), angiografie, RMN și CT. La darea în folosință, va fi singurul spital public cu servicii dedicate inclusiv afecțiunilor oncologice. Valoarea spitalului nou este de aproximativ 100 de milioane de euro, iar termenul de dare în folosință și dotare completă este vara anului 2026. 

Concomitent, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru consolidarea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, inclusiv construcția unui corp modular nou, care presupune încă 50 de paturi cu dotările aferente. 

”Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în promovarea proiectului a cărui finanțare a fost aprobată. Proiectul are o valoare de 103 milioane de euro finanțat prin PNRR. Finanțarea nerambursabilă este de 98 de milioane. Spitalul cu două specializări, oncologie-cardiologie, va fi realizat în zona Aurel Vlaicu pe un teren de cca. 2 ha. Noi am vizat aplicația aceasta încă de pe vremea în care PNRR nu era aprobat la Comisia Europeană, dar era evident atunci că se vor prioritiza secțiile medicale de cardiologie și oncologie. Mai mult decât atât, oportunitatea s-a suprapus pe nevoile noastre. Din 2017 în Constanța avem o problemă cu serviciile medicale de oncologie, în sensul că aceste servicii sunt, din păcate, preluate de alte localități”, a subliniat primarul PNL al Constanței, Vergil Chițac. 

Lista măsurilor de susținere a sistemului sanitar este completată de un demers parlamentar, susținut de președintele PNL Bogdan Huțucă, prin care investițiile publice în construcția, dotarea și funcționarea spitalelor vor fi scutite de plata TVA. 

”Practic, prin această măsură vorbim despre creșterea bugetelor de investiții ale spitalelor publice dar și ale ONG-urilor care finanțează construcția sau reabilitarea de spitale, cu aproximativ 20%”, a completat președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă. 

Proiectele de construcție a celor două spitale noi din Constanța au ca termen de punere în funcțiune, vara anului 2026. 


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

2 comentarii la “PNL Constanța: Două spitale noi vor fi construite în Constanța în următorii 3 ani. Proiectele inițiate de administrațiile liberale au fost aprobate în Guvern 

  1. Pana la urma spitalul modular este al treilea, este de fapt un corp la unul existent, este unul din cele doua?
    Interesant ar fi sa se publice si cifrele pentru fiecare investitie, sa stim si noi daca nu cumva struto-camila de care vorbeste „primarul” n-ar fi mai bine luata de la zero.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Incendiu la o terasă improvizată pe terasa unui bloc. A intervenit o armată ISU VIDEO

joi feb. 23 , 2023
Un incendiu a izbucnit joi seară la o terasă improvizată pe terasa unui bloc din Faleză Nord, Constanța. Proprietarul improvizase acolo o construcție de vară, spun pompierii. Pompierii au trimis la fața locului o adevărată armată. Au acționat 53 de ofițeri și doi subofițeri cu nu mai puțin de 18 […]

V-ar putea interesa și: