Vergil Chițac a anunțat astăzi, la Dobrogea TV, că ”PNL este singurul partid de opoziție”. ”Nu am avut utopia să cred că PMP este un partid de dreapta sau că susține valorile de dreapta”, a declarat Vergil Chițac. Cât despre ALDE, care nu a intrat în Consiliul Local, înțelegerea cu PSD fusese stabilită înainte de alegeri și a fost adoptată și la nivel național.
”Constat că PNL este singura forță de opoziție în Constanța, în momentul de față, în ceea ce privește administrarea orașului. Fiți convinși că vom fi activi și toate proiectele și toate deciziile care sunt în concordanță cu programul meu electoral, pe care toți consilierii și l-au însușit, cu observații, evident, vor fi votate și le vom promova. Aș vrea însă ceva: să nu fim trași noi la răspundere, cum s-a întâmplat până acum, pentru anumite nerealizări ale celor de la putere. Să nu uităm un lucru: atributul puterii este fapta și atributul opoziției este vorba. Noi vom face opoziție”, a mai spus Vergil Chițac.
Vergil Chițac a mai spus că a renunțat, ieri, la calitatea de consilier local.
”Mă concentrez în perioada următoare pe funcționarea PNL. Asta nu înseamnă că nu voi coordona extrem de activ activitatea consilierilor locali. Am creat o procedură prin care, înainte de orice ședință a consiliului local, toți consilierii, în frunte cu mine, ne vom întâlni, vom discuta și vom adopta poziții comune vizavi de fiecare punct. O să vedeți o coerență foarte clară a pozițiilor pe care le va lua grupul liberal”, a explicat președintele Organizației Municipale Constanța a PNL.