Liderii PNL, USR PLUS și UDMR au început sâmbătă, la ora 09.00, negocierile pentru formarea unei coaliții de guvernare. Aceștia au avut deja, joi, o întâlnire în acest sens cu preşedintele Klaus Iohannis.
„A fost, practic, începutul discuţiilor. (…) Am luat decizia să formăm împreună o coaliţie care să genereze o majoritate parlamentară de centru-dreapta pentru formarea unui guvern. România are nevoie într-un termen cât mai rapid de învestirea unui guvern care să rezolve toate problemele grave – de la pandemie până la pregătirea absorbţiei fondurilor europene şi marile reforme ale sistemelor publice”, declara preşedintele PNL, Ludovic Orban.
El preciza că negocierile vor avea loc pe mai multe paliere.
„Programul de guvernare – va fi o echipă care va negocia programul, echipa politică ce va negocia chestiunile politice, structura Guvernului, poziţiile şi care, evident, va valida programul de guvernare. De asemenea, va exista şi o negociere la nivelul Parlamentului privitoare la comisiile parlamentare, reprezentarea în birourile politice şi o strategie comună de manifestare a acestei majorităţi parlamentare”, explica Orban.
Şi Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, anunţa, tot joi, demararea negocierilor.
„Începând de sâmbătă vom avea discuţii aprofundate între cele trei partide – USR PLUS, PNL şi UDMR – pornind cu priorităţile programului de guvernare al viitorului Cabinet şi continuând cu structura Guvernului şi structura majorităţii parlamentare. (…) Ne dorim ca aceste discuţii să se finalizeze cât mai repede cu un acord şi, după învestirea noului Parlament, să avem şi noul guvern. În acelaşi timp, suntem hotărâţi să dezbatem cât timp este nevoie pentru a ne asigura că mandatul reformist dat de alegătorii USR PLUS se va regăsi în mod semnificativ în programul şi structura Guvernului şi a viitorului Parlament”, spunea Dan Barna.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, menţiona, la rândul său, că la discuţiile de sâmbătă Uniunea Democrată Maghiară din România va avea propuneri legate de ce trebuie să cuprindă programul de guvernare, cum ar fi protejarea locurilor de muncă, dezvoltarea economică, investiţii, dar şi protejarea drepturilor minorităţilor. El se declara optimist în legătură cu rezultatul negocierilor şi îşi exprima speranţa că acestea se vor încheia până la alcătuirea Parlamentului.