Polaris M Holding Constanța – săptămâna verde a continuat la Școala Nicolae Tonitza din Constanța

Polaris M Holding a răspuns afirmativ invitației venite din partea doamnei învățătoare Cornelia Bradu, de a vorbi elevilor de clasa a II-a, despre importanța colectării separate a deșeurilor.

„Am fost plăcut surprinși să găsim elevi foarte bine pregătiți, familiarizați deja cu procesul reciclării, dar în același timp dornici să afle noi informații despre cum pot proteja mediul înconjurător.”, au declarat reprezentanții companiei.

În cadrul acestei vizite, elevii au învățat cum să colecteze separat corect, unde ajung deșeurile după ce mașina de gunoi le colectează și în ce se transformă după reciclare.

Elevii au participat activ la aceste eveniment, fiecare deșeu reciclabil a fost depozitat în coșul potrivit, respectând-se pașii corecți.

„Copiii sunt ambasadorii reciclării, iar noi ne dorim ca aceștia să adopte și să promoveze un comportament responsabil față de mediu, în rândul familiei și al prietenilor.”, au mai spus reprezentanții companiei.

La finalul activității, elevii au fost răsplătiți, de Polaris M Holding, cu premii.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

România, de 19 ani în NATO. Mesajul ministrului Apărării

Dum apr. 2 , 2023
Astăzi se împlinesc 19 ani de când România a devenit membru NATO. Iată mesajul ministrului apărării naționale cu prilejul sărbătoririi Zilei NATO în România „Marcăm astăzi 19 ani de la momentul accederii cu drepturi depline în cea mai puternică alianță politico-militară din lume, o alianță fundamentată pe valori comune universale, […]

V-ar putea interesa și: