Polidinul revine pe piața ca supliment alimentar sub formă de ursuleți gumați

polidin

Institutul „Cantacuzino” anunțat că va relua producţia de Polidin, ca produs cu rol în creşterea imunităţii. Acesta va fi comercializat ca supliment alimentar, sub formă de ursuleţi gumaţi şi spray nazal. Totodată, vor continua testele clinice astfel încât Polidinul să fie repus pe piaţă şi sub formă de medicament cu administrare injectabilă.

Reluarea producţiei de Polidin, unul dintre cele mai cunoscute medicamente de concepţie românească, a depăşit etapa de laborator, au anunţat reprezentanţii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. 

Conform acestora, Polidinul a apărut ca un concept românesc de înlocuire a Omnadinului (poate cel mai cunoscut imunomodulator din istorie) care era utilizat în anii dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial.

La Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” se desfăşoară un proiect prin care se doreşte dezvoltarea unui produs imunomodulator de tip Polidin, urmărindu-se punerea acestui produs pe piaţa de suplimente alimentare.

„În acest scop, s-a dezvoltat şi modernizat procesul de fermentaţie bacteriană prin trecerea de la o tehnologie convenţională (plăci Roux) la o tehnologie modernă, controlabilă (bioreactoare specializate)”, au precizat reprezentanţii Institutului.

Forma de administrare a Polidinului este dezvoltată pentru a obţine capsule gelatinoase orodispersabile de tip ursuleţ (Polidin-O) şi spray nazal (Polidin-N). Astfe, prin schimbarea formei de administrare a Polidinului se doreşte ca produsul să devină mai atractiv pentru un segment cât mai larg de populaţie, de la copii la vârstnici.

„Toate activităţile s-au desfăşurat în Centrul Cercetare-Dezvoltare Tehnologică din Institut în cadrul unui proiect de cercetare-dezvoltare de tip PSCD (Plan Sectorial de Cercetare-Dezvoltare) al Ministerului Apărării Naţionale. Vor continua testele clinice astfel încât Polidinul să fie repus pe piaţă şi sub formă de medicament cu administrare injectabilă”, a arătat sursa citată.

Sursă foto: Facebook/Institutul Cantacuzino


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

O bătrână are arsuri pe jumătate din corp în urma unui incendiu

Dum aug. 22 , 2021
O bătrână de 80 de ani a ajuns în stare gravă la spital, în urma unui incendiu produs în localitatea lumina, pe strada Narciselor. Pompierii au intervenit să stingă focul și au găsit în interior o persoană de sex feminin în vârstă de aproximativ 80 de ani. „Avea arsuri pe […]
ambulanta

V-ar putea interesa și: