În cursul zilei de ieri, în jurul orei 18.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați cu privire la desfășurarea unui eveniment privat, la o cafenea din orașul Năvodari, la care participă mai multe persoane, fără a fi respectate măsurile de prevenire și limitare a răspândirii infecției cu noul coronavirus.
La fața locului au ajuns polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari și polițiști locali, în sprijin sosind echipaje de Poliție de la subunitățile din apropiere – Secția 5 Rurală Cogealac, Secția 2 Rurală, Poliția stațiunii Mamaia, precum și o grupă din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Oamenii legii au dat de o petrecere în toată regula, cu lăutari, cu dansuri, tot tacâmul.
„Polițiștii au constatat faptul că este vorba despre un majorat, la eveniment participând 96 de persoane. Toate au fost legitimate și sancționate contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei fiecare, evenimentul fiind întrerupt.”, a declarat Andreea Iliescu, purtător de cuvânt IPJ Constanța.
Așadar, amenzi totale de 192.000 de lei. Au fost sancționați inclusiv cei care cântau. Printre ei s-ar fi aflat și un anume Cristi Mega, manelist, care are versuri precum: „Ah pupa-te-as pe gurita, Ca sa fim perechea fiță/Da-mi buzele si gura ta/Mi-ai otravit inima”.
Totodată, a fost identificat și sancționat contravențional administratorul societății comerciale, cu amendă în valoare de 10.000 de lei.
ce usor se poate stirpi asa ceva: dai in cel care gazduieste sindrofia La prima abatere ii dai amenda iar la a doua ii pui sigiliu pe usa pia la terminarea molimei Atita timp cit incasarile sint mai mari decit amenda chestia asta nu v-a disparea Ce-i asa greu !?!
Pe manelist trebuiau să-l amendeze cu 10.000 sau „fără număr”