Între 2 și 4 aprilie 2019, polițiștii locali din Constanța au executat acţiuni tematice pe linia depistării și sancționării conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale în zonele în care este interzisă oprirea/staționarea voluntară.
S-a pus accent în perimetrul unităților de învățământ, al instituțiilor publice, al stațiilor destinate transportului public de persoane, intersecții, centre comerciale, supermarketuri și în alte zone de interes public.
Astfel, în ziua de 02.04.2019, respectiv 04.04.2019, în intervalul orar 06.00-22.00, au fost depistate o serie de nereguli rutiere pe drumurile publice din tronsonul cuprins între bulevardul Tomis, strada Mircea cel Bătrân, strada Traian strada Dezrobiri, strada Soveja, bulevardul Alexandru Lăpușneanu, bulevardul Mamaia, strada Ion Rațiu strada Cumpenei, bulevardul Aurel Vlaicu, șoseau Mangaliei, bulevardul 1 Decembrie 1918, bulevardul Ferdinand, strada I.G Duca, etc.
Lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei municipiului Constanța au constatat, în limita competențelor conferite de lege un număr de 194 de încălcări ale normelor rutiere, din care:
- 174 opriri neregulamentare, în conformitate cu prevederile art. 142, lit. a din R. A.O.U.G. 195/2002 (R)
- 20 staționări neregulamentare, în conformitate cu prevederile art. 143, lit. a din R. A.O.U.G. 195/2002 (R).
Cuantumul total al amenzilor aplicate a fost de 31.030 lei.
De asemenea, au fost ridicate de pe domeniul public al municipiului Constanța 10 autovehicule parcate neregulamentar.
Poliția Locală Constanța anunță că activități similare se vor derula în mod sistematic.