Poliția Locală Constanța a acordat, săptămâna trecută, de șase ori mai multe amenzi decât în perioada similară a anului trecut.
În perioada 13.08.2018-19.08.2018, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locala Constanța au acționat în scopul creşterii eficienței activităţii de menţinere a ordinii publice şi a gradului de reacţie în prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional pe raza municipiului Constanța, dar și pentru asigurarea unui mediu curat și sănătos.
În urma verificărilor efectuate în teren de către lucrătorii instituției au fost aplicate 1752 (față de cele 251 constatate în aceeași perioadă din anul 2017, înregistrându-se diferențe procentuale de +598.01%) amenzi contravenționale în valoare totală de 381.735 lei.
Iată exemple cu faptele contravenţionale constatate, în limita competențelor conferite de lege, pentru care s-au aplicat cele mai multe sancțiuni contravenţionale cu amendă și care sunt prevăzute în actele normative menționate mai jos, astfel:
• Legea nr.61/1991- privind ordinea şi liniștea publică: 237 (28 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 13.08.2017-19.08.2017) procese verbale de constatare și sancționare a contravenției;
• OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice: 268 (69 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 13.08.2017-19.08.2017) abateri contravenționale în special pentru opriri/staționări neregulamentare pe arterele intens circulate din oraș și în Stațiunea Mamaia;
• H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța: 661( 50 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 13.08.2017-19.08.2017) fapte antisociale legate de menținerea curățeniei;
• Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere: 4 ( 4 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 13.08.2017-19.08.2017) procese verbale de constatare și sancționare a contravenției;
• Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local: 410 ( 0 amenzi contravenționale înregistrate în perioada 13.08.2017-19.08.2017) sancțiuni contravenționale aplicate persoanelor care nu dețineau titlu de călătorie valabil;
• Legea nr.12 / 1990 – privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite: au fost încheiate 130 (8 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 13.08.2017-19.08.2017) procese verbale de constatare și sancționare a contravenției încheiate pentru pentru acte de comerț ilicit desfășurate pe plaja din Stațiunea Mamaia, Modern, 3 Papuci, dar și în perimetrul pietelor agroalimentare constănțene Tomis 3, Brotăcei, Cireșica, Piața Griviței ori activități de prestări servicii în locuri neautorizate prin închirierea bunurilor imobile în vederea obținerii unor foloase materiale în mod ilicit;
• HCL nr. 427/2017 privind organizarea și funcționarea activităților comerciale și a serviciilor de piață: 8 (2 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 13.08.2017-19.08.2017) procese verbale de constatare și sancționare a contravenției;
De asemenea, în perioada menționată, polițiștii locali au constatat o infracțiune prevăzută de art.214 Codul Penal „ Exploatarea cerșetoriei” și a fost indisponibilizată suma de 147 de lei.
În acest caz au fost întocmite actele prevăzute de lege în vederea sesizării instituției abilitate competente în continuarea cercetărilor.