La data de 8 iunie 2023, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat trei percheziții domiciliare în comuna Cumpăna, la locuința unei persoane bănuite de comiterea infracțiunii de punere în circulație fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, în formă continuată.
Ca urmare a cercetărilor efectuate în dosar a reieșit că, începând cu anul 2021, persoana bănuită de comiterea infracțiunii, o femeie, de 39 de ani, ar fi comercializat produse susceptibile a fi contrafăcute, care aduc atingere unor mărci comerciale.
Anunțurile cu privire la vânzarea bunurilor respective erau postate, de către persoana bănuită, pe pagina proprie de pe o rețea de socializare.
„Cu ocazia efectuării perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea confiscării, aproximativ 2.800 de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, parfumuri și genți, susceptibile a fi contrafăcute, care erau destinate vânzării. Totodată, au fost descoperite și ridicate mai multe înscrisuri cu valoare probatorie, bijuterii din metal galben și alb, în valoare de aproximativ 210.000 de lei, precum și un cântar de mare precizie, folosit la comerțul cu metale prețioase.”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.
De asemenea, au fost descoperite și ridicate suma de aproximativ 2.300 de lei, care ar fi provenit din vânzarea bunurilor respective.
Cercetările în cauză sunt continuate, de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, în formă continuată.
Sunt sute de persoane care vând astfel de produse pe rețelele de socializare.Confiscata marfa și dusă la centrele de plasament,case de copii sau de bătrâni,nu distruse că nu se face un serviciu societății.Era mâna în mână cu politia locala care mănâncă banii publici degeaba.Nu a mai cotizat și au dat-o in gât,tipic romanului.