În perioada 22 – 24 martie a.c., polițiștii din Constanța au intensificat acțiunile specifice, peste 700 de polițiști acționând, în județul Constanța, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, desfășurarea unui trafic rutier în siguranță și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.
Dispozitivele au fost suplimentate, în vederea asigurării climatului de ordine și siguranță publică în acest sfârșit de săptămână, în județul Constanța, la activitățile desfășurate participând polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră și investigații criminale.
Astfel, au fost desfășurate, în sistem integrat cu jandarmii, aproximativ 150 de acțiuni, în localitățile din județ.
Au fost legitimate peste 1.200 de persoane și au fost verificate 800 de vehicule.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 681 de sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, dar și pentru alte abateri.
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 294.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 61 de permise de conducere și au fost retrase 28 de certificate de înmatriculare.
În același timp, au fost constatate nouă infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Astfel, la data de 23 martie a.c., în jurul orei 19.25, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Ordine și Siguranță Publică au identificat un bărbat, de 24 de ani, care a condus un autoturism neînmatriculat, pe șoseaua Constanței din comuna Cumpăna.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.