Polițiștii au luat la puricat navele de pe Dunăre. Ce nereguli au găsit

Polițiștii de la transporturi au desfășurat, la nivel național, în perioada 3 – 9 aprilie 2023, operațiunea „WATERSEC 2023”, pentru creşterea siguranţei navigaţiei pe fluviul Dunărea, protejarea ecosistemului de pe tot cursul Dunării, combaterea evaziunii fiscale, prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal şi a migraţiei ilegale.

Această operațiune s-a realizat concomitent, în mai multe state riverane fluviului Dunărea, precum Bulgaria, Ungaria, Austria, Slovacia, Ucraina, Croația și România.

Acțiunile comune au vizat respectarea regimului juridic al frontierei de stat, prevenirea și combaterea migrației ilegale, veruficarea legalității funcţionării societăţilor care desfăşoară activităţi de transport cu bacurile, prevenirea şi combaterea consumului de alcool la bordul navelor, controlul documentelor navelor și persoanelor aflate la bordul navelor, prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal, a deţinerii şi folosirii uneltelor de pescuit interzise, precum şi a valorificării fără documente legale a peştelui şi produselor piscicole.

Au fost desfășurate 298 de acțiuni și controale, fiind verificate 1.067 de persoane, dintre care 786 de cetățeni români și 281 de cetățeni străini.

Totodată, au fost verificate 19 societăţi comerciale, 4 persoane juridice autorizate să desfăşoare activităţi de agrement nautic, 503 autorizaţii, licenţe sau permise de pescuit și 239 de nave.

În urma activităţilor desfăşurate, la nivel național, au fost constatate 29 de infracţiuni, fiind aplicate 92 de sancţiuni contravenţionale, de 51.875 de lei.

De asemenea, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 3 ambarcațiuni, un motor de ambarcațiune, 18 unelte de pescuit și 771 de kilograme produse piscicole, de peste 50.000 de lei.

Polițiștii au constatat 25 de infracțiuni, dintre care 5 la Legea nr. 191/2003 privind transportul naval, 2 la Legea Apelor nr. 107/1996, având ca obiect executarea, modificarea sau extinderea de lucrări, construcţii ori instalaţii pe ape, fără avizul legal al Administraţiei Naţionale „Apele Române” și 18 la prevăzute de O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.

Au întocmit dosare penale

1. La data de 8 aprilie 2023, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Ilfov – Postul de Poliție Transporturi Navale Snagov, în urma activităților de verificare a unei sesizări privind distrugerea unui garaj, pentru barcă, amplasat pe luciul lacului Snagov, au constatat faptul că un bărbat ar fi demarat construirea unui debarcader, pe locul unde a existat garajul, fără a fi obținut avizul din partea Administrației Naționale Apele Române.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere și de executarea, modificarea sau extinderea de lucrări, construcții ori instalații, pe ape sau care au legătură cu apele, fără avizul legal sau notificarea unei astfel de lucrări, precum și darea în exploatare de unități fără punerea concomitentă în funcțiune a rețelelor de canalizare, a stațiilor și instalațiilor de epurare a apei uzate, potrivit autorizației de gospodărire a apelor.

2. La data de 8 aprilie 2023, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Giurgiu au depistat, în flagrant delict, o femeie, pescar autorizat, care transporta, fără documente legale, 50 de kilograme de pește din specia plătică și fitofag, capturat din fluviul Dunărea.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de deținere, transport sau comercializare fără documente legale a peștelui, iar cantitatea de pește a fost predată unei societăți comerciale specializate.

3. La data de 5 aprilie 2023, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Tulcea – Postul de Poliție Transporturi Navale Sulina, împreună cu inspectorii Căpităniei Portului Sulina, au efectuat un control pe linia consumului de băuturi alcoolice la bordul unei nave, sub pavilion românesc.

Astfel, în urma controlului, membrii echipajului au fost testaţi cu aparatul alcooltest, iar după testare a rezultat faptul că un marinar, aflat în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, avea 0,95 mg/L alcool pur în aerul pur expirat.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de exercitarea atribuțiunilor de serviciu a unei nave de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge.

4. La data de 7 aprilie 2023, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Constanța – Postul de Poliție Transporturi Navale Hârșova, împreună cu inspectorii Căpităniei Portului Hârșova, au efectuat un control pe linia consumului de băuturi alcoolice și a pazei și siguranței navelor la bordul unei nave, sub pavilion românesc, în urma căruia s-a constatat că persoana, care încadra funcția de marinar, nu se afla la bordul navei.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de părăsire fără aprobare a postului sau a navei de către un membru al echipajului ori de către pilot, în timpul efectuării serviciului, dacă prin aceasta s-ar fi putut întrerupe navigaţia ori pune în pericol siguranţa navei, a încărcăturii sau a echipajului.

5. La data de 7 aprilie 2023, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Constanța – Postul de Poliție Transporturi Feroviare/Transporturi Navale Năvodari, împreună cu inspectorii Căpităniei Portului Năvodari, au efectuat un control pe linia consumului de băuturi alcoolice la bordul unei nave, sub pavilion românesc, în urma căruia, membrii echipajului au fost testaţi cu aparatul alcooltest.

Din rezultatele testării a reieșit faptul că un marinar, aflat în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, avea o alcoolemie, în aerul pur expirat, de 0,21 mg/l.

Totodată, s-a stabilit că persoana care îndeplinea funcția de mecanic lipsea de la bordul navei.

În cauză, au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de exercitarea atribuţiilor de serviciu sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe interzise de autoritatea de reglementare și de părăsire fără aprobare a postului sau a navei de către un membru al echipajului ori de către pilot, în timpul efectuării serviciului, dacă prin aceasta s-ar fi putut întrerupe navigaţia ori pune în pericol siguranţa navei, a încărcăturii sau a echipajului.

6.  La data de 5 aprilie 2023, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița – Postul de Poliție Transporturi Navale Fetești au depistat pe brațul Borcea, în comuna Borcea, județul Călărași, 2 bărbați care desfășurau activități de pescuit dintr-o ambarcațiune din lemn, folosind o unealtă de pescuit tip setcă, cu fir din nylon monofilar, în lungime de 100 m, armată cu plute și plumbi, în ochiurile căreia erau prinși mai mulți pești din specia scrumbie.

Cele 2 persoane nu erau autorizate ca pescari comerciali, iar pescuitul scrumbiei era interzis, fiind în perioadă de prohibiție.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pescuit comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit, pescuit prin orice metode al reproducătorilor, în perioada de prohibiție și producere, import, deținere, comercializare sau utilizare a uneltelor de pescuit monofilament, iar peștii capturați au fost redați mediului acvatic.

7. La data de 7 aprilie 2023, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Brăila – Postul de Poliție Transporturi Navale Gropeni au depistat în zona kilometrului 5, braț Arapu, fluviul Dunărea, un bărbat, în timp ce conducea o ambarcațiune din fibră de sticlă, de culoare verde camuflaj, fără număr de înmatriculare, dotată cu motor, fără a deține certificat sau permis de conducător de ambarcațiune de agrement.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unei nave fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător.

Sursă foto: Poliția Română


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Dragostea de oameni a Domnului poate săvârși minuni. Paște fericit!

sâm apr. 15 , 2023
„Nu huliți spunând că Dumnezeu este drept.”, spunea Sfântul Isaac Sirul. Putem găsi în Biblie multe exemple ale acestei nedreptăți. Cea mai mare s-a întâmplat acum aproape 2.000 de ani, când Iisus a fost răstignit pe cruce. „Drept făptuiește cumva Dumnezeu trimițând la moarte pe cruce și în chinuri cumplite […]

V-ar putea interesa și: