Polițiștii constănțeni au început să folosească aplicația eDAC

Începând din noaptea de 30 spre 31 martie, în contextul aderării României la spațiul Schengen, este operațional un nou sistem de verificare a documentelor de identitate.

Este vorba despre aplicația eDAC, folosită în prezent de toate structurile Ministerului Afacerilor Interne (poliție, jandarmerie, poliția de frontieră, imigrări).

Noua aplicație este folosită pe telefoane mobile și tablete, în activitățile curente, în punctele de acces din instituții, la ghișeele destinate publicului și permite stabilirea identității persoanei și verificarea eventualelor mențiuni cu privire la aceasta.

Astfel, aplicația scanează documentul de identitate al persoanei (carte de identitate sau pașaport),  interoghează bazele de date ale Ministerului Afacerilor Interne și emite alerte în cazul identificării persoanelor urmărite, dispărute, față de care s-au dispus măsuri preventive, în cazul depistării unui autovehicul sustras, precum și în alte situații.

În urma acestor alerte, polițiștii aplică imediat măsurile legale.

În cazul în care persoana nu are asupra sa un act de identitate, datele personale ale acesteia pot fi introduse manual, în vederea identificării.

Patrulele de poliție și polițiștii care își desfășoară activitatea în punctele de control acces în sediile de poliție și la ghișee au la dispoziție un dispozitiv de pe care accesează aplicația eDAC.

În acest mod, polițiștii pot realiza mult mai rapid verificările care până acum erau efectuate prin intermediul dispeceratelor sau al stațiilor de emisie recepție.

De asemenea, prin intermediul aplicației eDac pot fi verificate și autovehicule sau anumite bunuri.

Astfel, în ultimele 24 de ore, în cadrul activităților desfășurate în județul Constanța, polițiștii au legitimat, prin intermediul acestei aplicații, aproximativ 600 de persoane.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Principalele 10 motive pentru care șoferii nu vor mașini electrice

Dum mart. 31 , 2024
Harry Metcalfe este jurnalist și cofondator al revistei auto Evo. După doi ani de leasing pentru un vehicul electric și doi ani și jumătate cu unul hibrid drept principala mașină de familie, a trecut la un Range Rover Sport diesel.  Este numai unul dintre numeroșii șoferi care constată că există […]
masina electrica

V-ar putea interesa și: