Un sindicat al polițiștilor a anunțat că, în data de 26.07.2024, între orele 11.00 – 13.00, va organiza un protest în fața IPJ Constanța.
Polițiștii spun că sunt nemulțumiți de modul cum a fost implementată reorganizarea inspectoratului de ce presupune aceasta, respectiv modul cum a fost gândită din punct de vedere structural și organizatoric.
Președinte Filialei SIDEPOL Constanța a exemplificat o parte din probleme:
- Nu se respecta prevederile dispoziției 14/2023 și nu se respecta fișa postului lucrătorilor din cadrul posturilor de poliție care sunt planificați aproape exclusiv în activități de patrulare
- Lucrătorii din cadrul structurilor de transport maritim sunt planificați sa desfășoare activități la subunitățile de transport feroviar și invers cu toate că au un specific de muncă diferit
- Programul de muncă organizat și planificat haotic, care nu permite recuperarea fizica și mentală a lucrătorilor, mai exact aceștia rămân în serviciu după încheierea orelor de program pentru a finaliza intervenția și documentația aferentă iar coroborat cu naveta zilnică nu mai au timp de refacere
- Singura problemă identificată la Constanța a fost programul de lucru care în mod abuziv și fără consultarea sindicatelor a fost schimbat în ture de opt ore fără consultarea sindicatelor fiind invocată oboseală acumulată la turele de 12 ore unde lucrătorul avea timp de refacere atât fizic cât și psihic. Ulterior însă polițiștii au fost planificați și au executat serviciul chiar și 30 de ore neîntrerupt pe timpul alegerilor și 16 ore ultimul serviciu la festivalul Beach Please. Presupun că atunci nu s a ținut cont de motivarea care stat la baza reorganizării
- Lipsa logisticii, in acest moment întâmpinăm dificultăți în ceea ce privește autospecialele folosite care nu mai corespund din punct de vedere tehnic și sunt insuficiente, nu avem contracte încheiate cu service-uri, spălătorii sau vulcanizări, polițiștii se descurcă cum pot
- Polițiștii care intervin pentru efectuarea cercetării la fața locului in cazul morților suspecte nu au o reglementare în ceea ce privește transportul cadavrelor la morgă și la fel trebuie „să se descurce”
- Desconsiderarea și lipsa acordării importanței cuvenite , din punct de vedere polițienesc, Portului Constanța și a celorlalte porturi maritime, care din Serviciu a fost transformat într o secție de poliție
- Faptul că au fost zile in care o singură patrulă de poliție a asigurat intervenția pe o raza teritorială a 16 localități iar unele subunități nu au avut planificați într-un schimb lucrători și a trebuit să asigure te subunități intervenția
- Au fost planificați in serviciul de siguranță și ordine publică lucrători din cadrul compartimentelor de IC (judiciar) sau au existat patrule formate din lucrători din cadrul compartimentelor sisteme de securitate(pază) și un lucrător aflat în tutelă. Dacă acești lucrători greșeau sau interveneau corespunzător, deoarece este o linie de muncă diferită, cu proceduri diferite și legislație diferită, cine răspundea? Aveam parte iar de o tragedie?
- Faptul că polițiștii care și au desfășurat activitatea în cadrul festivelor, cel mai recent fiind cazul festivalului Beach Please, nu au avut condiții minime din punct de vedere logistic și au fost nevoiți să audieze pe capota autospecialelor iar amprentarea colegii noștri au fost nevoiți să facă tot felul de improvizații și să se roage stânga-dreapta pentru un loc cu lumină suficientă și o masă. Nu mai vorbim că nu au beneficiat de o apă rece până în ultima zi de festival când a intervenit comanda Ipj.
- Lipsa transparenței în ceea ce privește acordarea salariilor de excelență și crearea unei senzații de sistem șmecheresc
- Faptul că aproape toți șefii de subunități sunt ținuți împuterniciți pe funcții cate trei luni. Asta nu cred că poate oferi o exercitare liberă și neinfluențabilă a actului managerial
- Faptul că polițiștii nu au posibilitatea să se pregătească din punct de vedere sportiv, de ani de zile nu se respecta orele de pregătire sportivă și acest timp alocat in mod expres pentru această activitate nu se regăsește în planificare