Polițiștii din Constanța au reținut într-o singură seară 22 de permise de conducere

Fotografie din arhivă

La data de 3 octombrie, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier au desfășurat o acțiune care a avut drept scop depistarea conducătorilor auto ce nu respectă culoarea roșie a semaforului și nu acordă prioritate vehiculelor sau pietonilor.

Astfel, au fost legitimați 28 de conducători auto și au fost verificate tot atâtea vehicule.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, în valoare totală de peste 15.000 de lei.

Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 22 de permise de conducere, dintre care 12 pentru neacordare de prioritate, 6 pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului și 4 pentru depășire neregulamentară.

De asemenea, a fost constatată o infracțiune la regimul circulației rutiere.

Astfel, la data de 3 octombrie a.c., în jurul orei 08.40, polițiștii au identificat un bărbat, de 55 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Soveja, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Au dat o spargere ca în filme, dar au fost prinși când voiau să fugă din țară

mie oct. 4 , 2023
Un bărbat și o femeie au văzut probabil prea multe filme polițiste. Aceștia au dat o spargere într-un magazin de bijuterii. Și-au pus o pungă pe cap și s-au târât pe podea Au furat marfă de aproape 900.000 de lei. Au fost însă prinși pe aeroport. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie […]

V-ar putea interesa și: