Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au desfășurat săptămâna trecută o acțiune tematică pe raza municipiului Constanța.
Un număr de 32 de polițiști locali au monitorizat și verificat mai multe zone de interes public: cartierele Faleză Nord, Centru, Casa de Cultură, zonele Dacia, Gară, Autogară, Capitol, Poarta 1, Faleza Cazino, Portul Turistic Tomis, parcurile Tăbăcărie, Oleg Danovski, Tomis II, Gară și piața Griviței.
Au fost legitimate 114 de persoane și au fost aplicate 87 de sancțiuni contravenționale în valoare de 29.830 de lei.
Cele mai multe abateri au vizat nepurtarea măștii de protecție, aruncarea de ambalaje și gunoi pe domeniul public, apelarea la mila publicului, consumul de băuturi alcoolice în spațiul public și comerțul neautorizat.
De asemenea, au fost aplicate 70 de sancțiuni contravenționale în valoare de 21.460 lei și au fost ridicate 15 autovehicule staționate neregulamentar, pentru încălcarea O.U.G. nr. 195/2002R, privind circulația pe drumurile publice.
Puteți semnala orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon: 0241.484.205 și 0341.922 – Dispecerat Direcția Generală Poliția Locală Constanța.