Polițiștii locali au dat peste 1.000 de amenzi celor care călătoreau cu RATC fără bilet

politia locala ratc

Polițiștii locali din Constanța, în colaborare cu lucrători din cadrul Regiei Autonome de Transport în Comun Constanța au acționat, în perioada 1 – 8 februarie 2018, pentru asigurarea și menținerea unui climat de normalitate pe mijloacele de transport public de persoane.

Astfel, polițiștii locali au aplicat un număr de 1077 sancțiuni contravenționale în valoare de 105.050 lei, persoanelor care nu dețineau titlu de călătorie valabil ori celor care produceau disconfort.

Poliția locală recomandă persoanelor care se deplasează cu mijloacele de transport în comun să respecte dispozițiile polițiștilor locali, să se legitimeze sau să furnizeze date corecte, care să ducă la identificarea persoanei pentru a nu se ajunge la situații similare ca cea din data de 08.02.2018, când o persoană de sex feminin a fost condusă la sediul Poliției Locale în vederea stabilirii identității.

De asemenea, persoanei în cauză i-au fost aplicate două sancțiuni contravenționale una în cuantum de 100 de lei pentru lipsa titlului de călătorie valabil, iar cea de a doua în valoare de 300 lei pentru refuz de legitimare și furnizare de date eronate în mod repetat cu privire la identitatea sa.

Controlorii RATC vor fi dotați cu camere de luat vederi


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

5 comentarii la “Polițiștii locali au dat peste 1.000 de amenzi celor care călătoreau cu RATC fără bilet

  1. Referitor la persoana de sex feminin amendată vă aduc la cunoștință că dețineți doar o parte de adevăr, cea care prin ,,bunăvoința” organelor de ordine v-a fost prezentată. Ce nu se cunoaște și cu siguranță va fi trecut sub tăcere de către aceste persoane abilitate să se asigure de punerea în aplicare a legii este modul în care unul dintre aceștia a acționat ! Dintr-un exces de zel nemăsurat dat poate de poziția funcției ocupate acesta a bruscat-o lasându-i urme evidente pe braț și antebraț. Atitudinea lipsită de bun-simț a făcut ca doamna să încerce să se sustragă din strânsoarea respectivului domn, moment în care acesta a devenit mai agresiv. Călătorii din mijlocul de transport au folosit inclusiv apelative de genul ,,brută” pentru a condamna acest comportament. Mai mult, ulterior, doamna a fost trântită jos, amenințată că i se vor pune cătușe și tratată asemeni unui infractor. Într-o situație similară a fost și alt călător. Menționez că doamna nu a folosit cuvinte jignitoare ci doar a refuzat legitimarea. Cauzele acestei reacții pot fi căutate în însăși comportamentul de care a dat dovadă agentul. Panica instalată asupra doamnei este rezultatul modului deficitar dacă nu chiar agresiv în care a acționat acesta. În cele din urmă doamna a fost condusă la secția de Poliție unde i s-au întocmit amenzile contravenționale respective. După stabilirea identității și întocmirea proceselor-verbale persoana de sex feminin în cauză a cerut ca respectivul agent să se identifice, moment în care acesta a refuzat, replicând: ,,numele meu o să îl vedeți pe procesul-verbal”.
    Concluzia finală este că doamna nu ar fi reprezentat nicicum un pericol pentru acel grup de 7-10 organe abilitate, mai mult acel ,,grup” avea rolul de a impune legea aplanând eventuale conflicte, nu generându-le. Imaginea dezolantă a unui bărbat de aproximativ 100 kg trântind la pământ o doamnă în vârstă de 35-40 ani, ce nu avea mai mult de 45-50 kg exemplifică ,,triumful” celui ce are legea în mână ! Păcat că astfel de indivizi ajung să păteze imaginea întregii Poliții Locale, care indirect tinde să fie asociată cu acesta ! Poliția Locală trebuie să se disocieze de indivizi ce uzitează asemenea practici și să facă cercetările de rigoare. Un punct de vedere transmis printr-un mesaj trunchiat nu are rolul de a face lumină în acest caz. Mulțumiri pentru înțelegere și pentru eventuale detalii legate de caz aștept un nr. de telefon la care vă pot contacta în privat.

      1. Nefiind confruntată cu o astfel de situație și mai mult, fiind pusă în postura de a face față unei atitudini intimidante, chiar agresive din partea domnului agent, reacția doamnei este una normală. Întreaga procedură a lăsat de dorit iar aici puteți adăuga și faptul că respectivul agent părea a nu cunoaște legea, inclusiv la întocmirea proceselor verbale. A fost nevoie de ,,consultări” cu alți doi colegi care erau în temă.
        P.S. Aprobarea unor astfel de comportamente va atrage după sine o ieșire din sfera legii pentru domnul agent și pe viitor. Pericolul în sine îl reprezenta nu doamna ci însuși agentul local de poliție.

  2. E clar ca agentii de la locala si cei de la RATC nu au voie sa fie agresivi, sunt sigur ca procedurile pot fi imbunatatite, dar tot nu inteleg de ce nu s-a legitimat. Spuneti ca nu a fost confruntata cu o astfel de situatie, dar asta e absurd: exista o prima dată in orice. Au gresit atat doamna, cat si cel care a trantit-o la pamant, cum spuneti. Sunt insa sigur ca daca se legitima nu se intampla nimic din episodul descris.

    1. Bună seara ! Am specificat anterior că sunt și detalii suplimentare iar pentru a exemplifica amintesc doar: contuzie la picior, vânătăi pe braț, geanta călcată în picioare de domnul agent, la fel și căciula doamnei, plus telefonul spart. Este suficient ? Încercarea de a arunca vina asupra doamnei mi se pare lipsită de bun-simț. Înclin să cred că pentru dumneavoastră domnul agent doar ..,,și-a făcut datoria”. Am să vă răspund tot eu: NU ȘI-A FĂCUT DATORIA ! Ba chiar a greșit, GRAV ! Doamna nu avea ,,pregătirea” necesară pentru a ști ce se poate întâmpla în caz că nu se legitimează, pe când domnul agent ar fi trebuit să o aibă !!! Rolul lui este să intuiască posibile situații ce pot degenera și SĂ LE EVITE ! A făcut exact contrariul ! Pregătirea inadecvată sau poate excesul de zel au condus la acest episod trist, episod care repet, nu este singular ! Și cine garantează că simpla legitimare ar fi dus la evitarea acestei situații, atât timp cât în prealabil tot domnul agent o strânsese foarte tare de braț și o îmbrâncise fără a fi provocat în vreun fel ??? Într-un sistem ce are ca primă regulă păstrarea ordinii un astfel de element destabilizator nu are ce căuta !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Van Oord, obligată să plătească un milion de euro unei firme din Constanța

vin feb. 9 , 2018
  Van Oord, o companie olandeză renumită, a fost obligată de instanță să plătească o factură de circa un milion de euro unei firme românești. Procesul a durat mai bine de doi ani. Compania olandeză este Van Oord Dredging and Marine Contractors BV – sucursala Constanța, cea care a realizat […]
van oord

V-ar putea interesa și: