În perioada 01.01.2018-07.05.2018, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice și în domeniul menținerii ordinii și liniștii publice din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au desfășurat activități de prevenire și control care au avut ca scop depistarea și sancționarea conducătorilor de vehicule cu tracțiune animală, care nu respectă prevederile legale privind accesul și deplasarea acestora pe raza municipiului Constanța.
Astfel, în perioada menționată, lucrătorii instituției au aplicat 39 sancțiuni contravenționale în valoarea totală de 27.732 lei și au dispus masuri de imobilizare a atelajelor hipo.
Vehiculele cu tracțiune animală au fost ridicate de pe domeniul public al municipiului Constanța.
Amenda contravențională a fost cuprinsă între 9-20 de puncte, iar sancțiunea minimă a fost cea de 1305 lei, în conformitate cu prevederile O.U.G 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice.
„În vederea impunerii unui climat de disciplină în rândul deținătorilor de vehicule cu tracțiune animală, activitățile de pe linia rutieră se vor derula în mod prioritar și zilnic, intrucat reprezintă în un real pericol pentru participanții la traficul rutier.”, au precizat reprezentanții Poliției Locale.