Polițiștii locali au ridicat trei mașini staționate pe DN2A, la câțiva metri de sensul giratoriu situat la intrarea în Tomis Plus

Trei autoturisme staționate neregulamentar pe DN 2A, la câțiva metri de sensul giratoriu situat la intrarea în cartierul Tomis Plus au fost ridicate de polițiștii locali din Constanța.

Măsura a fost dispusă de polițiștii locali din cadrul Primăriei Municipiului Constanța întrucât șoferii nu au respectat distanța minimă de parcare față de colțul intersecției și în plus blocau o bandă de circulație.

Reamintim că autovehiculele care staționează sau sunt oprite neregulamentar vor fi ridicate, transportate, depozitate și eliberate de reprezentanții SC Confort Urban SRL.

Polițiștii rutieri dar și cei locali sunt cei care dispun măsura ridicării autovehiculelor. Iată câteva situații în care se poate dispune măsura ridicării: mașinile sunt pe carosabil unde staționarea este interzisă prin lege, pe trotuare fără respectarea prevederilor legale, pe spații verzi, în parcuri, în locurile unde sunt montate pavele, în parcările amenajate, fără a avea achitată contravaloarea taxei privind parcarea sau pe locurile de parcare amenajate și semnalizate corespunzător, destinate persoanelor cu handicap, etc.

Mașinile din parcul auto situat în municipiul Constanța, strada Caraiman, nr.1, pot fi ridicate doar după ce proprietarii au achitat taxele prevăzute prin HCLM 399/ 2018 și numai în prezența unui polițist local: tarif ridicare mașini : 450 de lei, tarif transport mașini: 120 de lei, tarif depozitare mașini/ zi : 60 de lei. Programul de restituire este non-stop.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Vadu, zonă protejată plină de corturi amplasate ilegal

lun aug. 26 , 2019
Plaja Vadu, zonă protejată plină de corturi amplasate ilegal, a intrat în vizorul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, care a intensificat controalele în zonă. Ca urmare a creșterii treptate a presiunii vizitatorilor, a campării neautorizate precum și  a intrării cu mijloace motorizate pe zonele de plajă, în perioada 24-25 august […]

V-ar putea interesa și: