Portul Constanța asfaltează drumurile pentru cerealele din Ucraina

Până la începerea campaniei agricole de recoltare, toate drumurile intens circulate din Portul Constanța vor fi asfaltate, a anunțat CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, pe pagina sa de Facebook.

Lucrările de asfaltare se vor concentra pe legăturile cu autostrada A4, inclusiv podul hobanat peste Canalul Dunăre-Marea Neagră, precum și pe partea de nord a Portului Constanța.

Vor fi asfaltate 22 de sectoare de drum printre care drumul dintre Poarta 7 și Poarta 9, afectat de traficul camioane, drumul care face legătura cu podul de la Poarta 5, drumul spre silozurile Anghel Saligny, accesul spre danele 43 și 44, accesul la noua parcare de la rădăcina molului 3.

Toate lucrările, care totalizează peste 31.000 metri pătrați de suprafață asfaltată, se vor derula pe durata a 2 luni, pentru ca toate drumurile să fie pregătite pentru afluxul de camioane determinat de viitoarea campanie agricolă.

În prima fază a lucrărilor vor fi prioritare toate legăturile cu autostrada A4, apoi șantierele se vor muta spre nordul portului.

Valoarea totală a lucrărilor este de 1.838.400 lei (fără TVA), sumă asigurată din surse proprii ale Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța.

Recomandare: Ce cheltuieli au explodat în Portul Constanța pe timpul lui Vizan și Teodorescu

Ucraina, motorul traficului de cereale

Portul Constanța a înregistrat cele mai mari exporturi de cereale în 2023, datorită unei creșteri a transporturilor din Ucraina și a proiectelor de infrastructură în curs de desfășurare finanțate de Uniunea Europeană, a declarat miercuri autoritatea portuară pentru Reuters.

Portul a expediat 36 de milioane de tone de cereale anul trecut, a precizat aceasta, în creștere cu 50% față de anul precedent.

Cerealele ucrainene au reprezentat aproximativ 40% din total, sau 14 milioane de tone, în creștere de la 13,0 milioane la sfârșitul lunii noiembrie și de la 8,6 milioane în întregul an 2022.

Ucraina este unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din lume, iar Constanța a devenit cea mai mare rută alternativă de export a Kievului de la invazia pe scară largă a Rusiei în februarie 2022, cu cereale care sosesc pe șosea, pe calea ferată și pe barjă peste Dunăre.

Recomandare: Procurorul general al României, avertisment dur referitor la traficul de droguri prin Portul Constanța


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Ruxandra Serescu, director general CCINA, explică de ce au fost radiate aproape 400 de firme în ianuarie

mar mart. 26 , 2024
Un total de 9.251 de firme au fost radiate la nivel național, în ianuarie 2024, cu 67,86% mai multe comparativ cu perioada similară din 2023, conform statisticilor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC). Județul Constanța este pe locul al patrulea pe țară, după București, Dâmbovița și Cluj, cu 370 de […]

V-ar putea interesa și: