Posibilă infectare cu noua tulpină de coronavirus în România

COMPLETARE ora 16.24

Ministerul Sănătăţii precizează că, pe teritoriul României, nu a fost confirmată, până în prezent noua variantă SARS-Cov-2 depistată în Marea Britanie, procedura de confirmare urmând a fi definitivată în următoarele zile. „O nouă tulpină se poate confirma numai prin secvenţierea genomului viral de către institutele sau unităţile sanitare abilitate, iar această procedură tehnică va fi definitivată zilele următoare pornind de la probele selectate în urma testării RT-PCR”, se arată într-o precizare a Ministerului Sănătăţii transmisă duminică AGERPRES.

Știrea inițială:

Este posibil ca noua tulpină de coronavirus, mult mai contagioasă, să fi ajuns deja în România. Purtătorul de cuvânt al Institutului Matei Balş din Bucureşti, Cătălin Apostolescu, a anunţat, duminică, la Digi 24, că există o suspiciune privind infectarea cu noua tulpină de coronavirus, două probe analizate în laboratorul de genetică al unităţii medicale având reacţii diferite faţă de cele de până acum.

„Într-adevăr, în laboratorul de genetică al Institutului, două probe au avut rezultate ale reacţiei de amplificare diferite faţă de cele pe care le ştiam până acum. Urmează ca în zilele următoare să se facă secvenţierea şi să vedem dacă într-adevăr se confirmă noua tulpină a virusului. Nu  avem date că ar exista diferenţe semnificative în manifestarea clinică faţă de vechea tulpină”, a declarat, duminică, într-o intervenţie telefonică la Digi 24, purtătorul de cuvânt al Institutului Matei Balş din Bucureşti, Cătălin Apostolescu.   

Acesta a precizat că datele concrete vor exista în zilele următoare:

„Urmează să corelăm datele de laborator cu cele clinice şi să punem lucrurile cap la cap”.   

Apostolescu nu a precizat dacă cele două probe sunt de la un singur pacient sau de la doi şi nici dacă pacientul sau pacienţii de la care au fost recoltate au venit din Marea Britanie.    

Citește și: Tulpină nouă de coronavirus, cu 70% mai contagioasă decât cea originală

În luna decembrie, peste 1.000 de cazuri asociate unei noi tulpini au fost identificate în Marea Britanie. Drept urmare, mai multe state UE, printre care şi România, au decis blocarea zborurilor cu Marea Britanie pentru o anumită perioadă de timp.

Iată lista celor 33 de state în care au fost identificate infecţii cu varianta de coronavirus cunoscută sub numele de B.1.1.7: Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Turcia, Australia, Belgia, Brazilia, Canada, Chile, China, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Iordania, Islanda, India, Irlanda, Israel, Italia, Japonia, Liban, Malta, Olanda, Norvegia, Pakistan, Portugalia, Singapore, Coreea de Sud, Spania, Suedia, Elveţia, Emiratele Arabe Unite şi Taiwan. 


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Înmormântare fără distanțare socială. Ce a făcut poliția VIDEO

Dum ian. 3 , 2021
Un cortegiu funerar la care au participat zeci de persoane a fost observat azi, în municipiul Constanța. Imaginile au fost postate pe o rețea de socializare. Polițiști din cadrul Secției 5 s-au sesizat din oficiu, iar la fața locului au ajuns mai multe echipe de poliție și jandarmi constănțeni, precum […]
inmormantare constanta

V-ar putea interesa și: