Prefectul Constanței la Festivalul UDTTMR: Muzica și dansul, punți între comunități

Ajuns la cea de-a XXVIII-a ediție, Festivalul Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar, organizat de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR), a reunit și anul acesta, la Constanța, reprezentanți ai diferitelor comunități etnice din România, dar și ansambluri din străinătate, punând în valoare, încă o dată, statutul unic al Dobrogei de „model de conviețuire interetnică”.

În deschiderea spectacolului de gală care a avut loc sâmbătă, 7 septembrie, președintele UDTTMR, Gelil Eserghep, le-a mulțumit participanților și spectatorilor pentru prezență, asigurându-i că organizația care îi reprezintă pe etnicii tătari din România va fi întotdeauna un mesager și un susținător al politicilor multiculturale.

De asemenea, a subliniat sprijinul important de care se bucură minoritățile naționale din România din partea statului român, invitându-l, în acest context, pe scenă, pe prefectul județului Constanța, Silviu Iulian Coșa, care a transmis, la rândul său, următorul mesaj:

„Este foarte important ce se întâmplă în această seară aici, întrucât o mie de tratate diplomatice sau economice nu reușesc să creeze punți de comunicare între oameni, să îi aducă unul lângă celălalt, așa cum o fac muzica și dansul. Este un instinct primar pe care îl avem la durere, la bucurie, la stres, la plictiseală să punem uneori vorbele pe melodie, să ne legănăm pe ele. Cu atât mai mult lucrul acesta este mai important în Dobrogea unde sunt atâtea minorități, fiecare cu stilul lui de a se raporta la divinitate, de a avea în spate sute de ani de tradiție, de a avea un anumit stil de viață, un anumit port, un anumit fel de a râde, un anumit fel de a plânge și toate acestea se transferă și ne bucurăm de ele împreună prin muzică și dans. Suntem bogați aici, în Dobrogea, din acest punct de vedere, și încă o dată vreau să vă felicit, domnul președinte, pentru că reușiți să împărtășiți în rândul nostru această bucurie!”.

Au urcat pe scena festivalului și au încântat numeroasa audiență din sala Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” ansamblurile Can Renkler (UDTTMR – Organizația Topraisar), Qarasu (UDTTMR – Organizația Medgidia), Qanara (UDTTMR – Organizația Ovidiu), Canlar (UDTTMR – Organizația Cobadin), Fidanlar (Uniunea Demorată Turcă din România), Sonțe (Asociația Macedonenilor din România), Agnieszka Polacec (Uniunea Polonezilor din România), Trupa de dansuri săsești (Forumul Democrat al Germanilor din România), Rodop Esitileri (Bulgaria), Mtsvervali (Georgia), Mermisi (Georgia), Bahar (Macedonia de Nord), Mlados (Macedonia de Nord), solistul Molagean Mustafa Mert, Grupul Vocal Yasnytsya (Uniunea Ucrainenilor din România), Grupul Vocal Miras (Lituania).

Și anul acesta, Festivalul Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar a adunat un public numeros, atât la paradă, cât și la spectacolul de gală, printre spectatorii prezenți la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” numărându-se și deputatul UDTTMR, Varol Amet, subsecretarul de stat din cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice, Dincer Geafer, precum și consulul Republicii Turcia la Constanța, Ayca Dolukup.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Tulcea: un tânăr care nu avea permis și conducea beat a accidentat grav un polițist

Dum sept. 8 , 2024
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea au anunţat, duminică, faptul că un poliţist aflat în timpul serviciului a fost accidentat de un autoturism, condus de un bărbat de 22 de ani, care apoi a fugit de la locul accidentului. Astfel, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Măcin […]

V-ar putea interesa și: