Teatrul de Stat Constanța prezintă o premieră înainte de debutul oficial al stagiunii: „Năpasta”, de Ion Luca Caragiale.
Spectacolul eveniment va încheia sâmbătă, 8 septembrie, la ora 17, o manifestare a aromânilor – Zilele culturii aromâne. De aceea, spectacolul montat de regizorul Daniel Grigore – Simion, va fi jucat, de această dată, în dialectul aromân, urmând ca în stagiune să fie prezentată și varianta în limba română.
Intrarea va fi gratuită, în limita locurilor disponibile, pentru care se vor distribui tichete.
Năpasta este singura dramă scrisă de Caragiale și ultima piesă a marelui dramaturg român. În epoca în care a fost scrisă și reprezentată, a iscat multe polemici și controverse, condeiele mari ale epocii pronunțându-se fie foarte elogios (N. Iorga, C. Dobrogeanu-Gherea), fie extrem de critic (Paul Zarifopol, Pompiliu Constantinescu) în privința acestei piese.
Cele patru personaje vor fi interpretate de Irina Enache – Anca, Tani Ștefu – Dragomir, Andrei Nicolae Stroescu – Gheorghe, Haralambie Gromoșteanu – Ion. Scenografia este semnată de Romulus Boicu.
Daniel Grigore – Simion transmite câteva informații despre conceptul său regizoral:
„Voi opta pentru o desfăşurare pe două planuri, unul real, al textului şi acţiunii propriu-zise şi altul de flashback, de tip oniric-psihologic. Dacă, în primul plan, primim numai informaţia strictă a textului, aici-acum, în cel de-al doilea plan aflăm mai multe date despre trecutul personajelor şi demonii pe care fiecare îi poartă. Jocul actorilor va fi unul de tip realist-naturalist, în momentele desfăşurării planului real, iar când se trece la planul oniric jocul actorilor se transformă treptat, se deformează, căpătând accente suprarealiste prin gesturi, mimică, intonaţie.
De asemenea voi opta pentru întreruperea bruscă a continuităţii şi realităţii cu scurte interludii de tip oniric, desfăşurate în spatele unor pânze albe, iar personajele îşi vor pierde consistenţa trupului şi vor deveni umbre. Această „convenţie” pe care vreau să o adopt cred că va aduce un plus de autenticitate textului clasic, va îmbogăţi mesajul pe care autorul îl transmite.
Scenografia va fi una punctată, simplă, compusă din multe pânze albe si o casă secționată. Compunerea lor ne duce la gândul și starea ca nimic nu mai e secret, totul se va revela. Ne aflăm în faţa unui text al tăinuirilor şi, de aceea, am hotărât să împart realitatea scenografică în două. Din punct de vedere al costumelor şi stilului arhitectonic al scenografiei voi opta pentru înlocuirea tradiţionalului românesc cu cel aromân clasic pentru a „omagia” apartenenţa lui Caragiale la acest popor”.
