Primul ministru al României, Dacian Cioloș, a declarat astăzi că în portul Constanța sunt lucruri care nu îi sunt clare încă.
Acesta a avut o întrevedere cu ministrul Transporturilor și i-a cerut să găsească soluții pentru îmbunătățirea activității în port.
Cioloș a precizat că portul este important pentru că de el depind o serie de alte afaceri.
Declarațiile vin în contextul în care operatorii portuari s-au arătat profund nemulțumiți de Master Planul propus de CN Administrația Porturilor Maritime.
Iată declarația sa, în întregime:
”Ne-am concentrat pe discuţii privind funcţionarea Portului Constanţa, unde am cerut domnului ministru (al Transporturilor – n.r.) să vină, în perioada următoare, cu o analiză proprie a dânsului, pentru că sunt acolo câteva lucruri care mie cel puţin nu îmi sunt foarte clare. Portul Constanţa nu e doar o companie care trebuie să fie profitabilă şi, aşa cum arată, este profitabilă, dar, în ciuda profitului pe care îl realizează, se fac prea puţine investiţii acolo, sunt lucruri care nu sunt foarte clare legate de modul cum se fac contractele de alocare a spaţiilor acolo. Deci vreau să văd, în perioada următoare, ce măsuri putem lua pentru a eficientiza activitatea portului”, a afirmat Cioloş, la Ministerul Transporturilor, unde a avut vineri după-amiază o întâlnire de lucru cu conducerea instituţiei.”
Mai pe scurt se poate spune: „Ce știe tot satul nu știe barbatul”. Oare or fi fost vreodată lucrurile clare în portul Constanța, și nu numai? Cred ca s-a dorit să se mențină o stare de neclaritate, expresia „a pescui în ape tulburi” a fost cultivată până a ajuns la perfecțiune. Și chiar s-a „pescuit” la greu, încălcând și călcând orice principiu de fairplay. În spatele unor cuvinte mari, precum: „port strategic, interes național, siguranța navigației, etc” s-au ascuns interese de tot felul în detrimentul unei dezvoltări armonioase, moderne și de perspectivă.
Felicitări pentru comentariu și mulțumesc! Ați pus punctul pe ”i”.