Premierul Sorin Grindeanu a primit astăzi, la Palatul Victoria, o delegație a Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite, însoțită de ambasadorul SUA la București, Hans Klemm.
Principala temă de discuție a fost înființarea unui Muzeu al Istoriei Evreilor din România, un demers de consolidare a educației privind istoria Holocaustului. Discuția a avut loc în contextul organizării la Palatul Victoria, în data de 17 martie, a primei reuniuni internaționale a Comitetului Consultativ pentru realizarea muzeului.
Prim-ministrul Sorin Grindeanu a exprimat aprecieri pentru excelenta colaborare între instituțiile din România și Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite, în special pentru desfășurarea de programe educative, precum și în promovarea internațională a proiectului unui Muzeu al evreilor din România.
“Acest proiect are susținerea Guvernului României, precum și a altor instituții ale statului român. Ne dorim ca acest proiect să devină realitate cât mai curând și vom colabora îndeaproape, în acest sens, cu Federația Comunităților Evreiești din România”, a afirmat prim-ministrul.
Șeful Executivului a mulțumit delegației pentru propunerea de a deveni membru de onoare al Board-ului viitorului Muzeu al Istoriei Evreilor din România.
În cadrul întâlnirii, partea americană a reafirmat aprecierea pentru activitatea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România «Elie Wiesel» și pentru rezultatele Președinției românești la Alianța Internațională pentru memoria Holocaustului.
La întâlnire au mai participat Radu Ioanid, director al Programului Arhivistic Internațional din cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite, Paul Shapiro, director Programe de Înalte Studii din cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite, Mihnea Constantinescu, ambasador cu însărcinări speciale MAE și Alexandru Florian, director general al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România – Elie Wiesel.