Un preot din Tulcea a fost martor la tragedia din Tulcea în care trei tineri au murit. Mașina în care se aflau, un BMW, a ieşit în decor şi s-a izbit de un copac. O fată de 17 ani şi un băiat de 15 ani au fost aruncaţi pe câmp și au murit pe loc. Şoferul de 21 de ani a fost preluat de salvatori şi dus la spital, în comă, dar mai târziu salvatorii l-au declarat şi pe el mort.
Aflat în trafic în momentul tragediei, părintele Alexandru Balaban a coborât din maşină şi a sperat până în ultima clipă că tinerii vor fi în viaţă. Avea să vadă o imagine care îl va urmări multă vreme. „Prima dată văd un tânăr în agonie și am zis din nou, „Doamne, ajută-l sau măcar iartă-l”, iar mai incolo încă doi tineri tot în agonie, fata cu o față blândă, aveai impresia că doarme, dar nu a fost așa”, îşi aminteşte părintele. Povestea a fost relatată pe larg pe pagina sa de Facebook.
„VIAȚA ARE PRIORITATE!
Dragi părinti,
Vă rog din suflet, educați-vă copiii, responsabilizați-i atunci când le dați o mașină pe mână.
Știu, e drept și eu m-am bucurat când am luat permisul, dar viața e mai presus de toate, o altă mașină se poate lua, dar de un alt suflet nu ai cum să mai faci rost, când s-a despărțit de trup e greu, foarte greu, nu se mai repară, nu se mai întoarce!
Întâmplarea face că azi veneam dinspre Tulcea și am văzut cât de haotic se mergea pe șosele, cred că m-a și depășit la un moment dat și m-am gândit că oare nu se gândesc la viețile lor, oare nu se gândesc la mamele lor care i-au ținut la sân, oare nu se gândesc la tații lor care îi așteaptă acasă, oare nu se gândesc la bunicii lor care rabdă de dor să-i întâmpine în prag?
Unde vă grăbiți fraților, încotro, de ce ne comportăm ca și când suntem nemuritori, pentru că viața e ca „o floare și un abur de dimineață'”, duhul iese și nu se mai întoarce?
De data aceasta cu toate că merg mai încetinel, mi s-a deschis si portbagajul și am oprit să-l închid, cred că 3-4 minute, iar în acel moment m-au depășit 5-6 mașini, cred că mi-au zis si „câteva” pentru că încurcasem puțin circulația.
Îmi continui drumul, ies din pădure de la Babadag, departe în zare, un nor de praf, o fi furtună, vârtej? Nu , era o mașină ieșită mult în decor, împărțită în bucăți. Teoretic nu-mi venea să cred, practic era real.
Pentru că uneori sunt sensibil, dar fiind zilnic în fața vieții și a morții, am încercat să ajut, dar ce pot să fac? Eram complet neputioncios, ce să fac și cum să fac? Primul gând a fost acela ” DOAMNE, TE ROG, SĂ FIE ÎN VIAȚĂ, AJUTĂ-LE”.
Prima dată văd un tânăr în agonie și am zis din nou, „Doamne, ajută-l sau măcar iartă-l”, iar mai incolo încă doi tineri tot în agonie, fata cu o față blândă, aveai impresia că doarme, dar nu a fost așa. Cât de neputincioși suntem în fața morții, am fi dat ani de la noi numai să știu că acei tineri mai trăiesc.
Sincer am tot sperat, m-am tot rugat, SALVATORII au încercat să-și facă treaba, mă uitam în ochii lor, salvase multe vieți, dar acum erau epuizați și neputincioși, se vedeau în ochii lor lacrimile de mamă și de tată, îi priveau ca pe proprii copii și și-ar fi dorit mai mult să facă pentru acești copii, dar era peste puterile lor de data aceasta.
La un moment dat mă intrebase un domn,cred că politist, „ați văzut, cum a fost, ce s-a întâmplat” sincer nici nu mai știu ce am răspuns și nu cred că mai contează.
Am tot văzut fel si fel de comentarii, fel și fel de reacții, eu atât vă întreb? Dacă era fiul sau fiica dumneavoastră, mama sau tatăl, sora sau fratele cum ați fi reacționat? Răul se face de oricine, binele doar de oameni cu caractere puternice.
Mai contează în aceste momente ” vorbele de duh” NU, dar ce contează? Contează cu adevărat să ne rugăm ca Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească în latura celor drepți.
Recunosc, nu-i cunoșteam, dar am aflat cum îi cheamă și mă rog pentru sufletele lor la fiecare Liturghie și sper ca Dumnezeu să asculte printre multe altele și rugăciunile noastre.
Gândiți-vă că acum mamele și tații lor suferă, sunt în grea încercare, sunteți părinți, puteau fi in locul lor copiii voștri, ai noștri, nu-i mai amărâți pe cei dragi ai lor, lasăți-i să-și plângă în liniște copiii. Și noi suntem șoferi, unii am trecut prin accidente, nu a fost ușor, dar încă suntem pe aici, Dumnezeu ne-a păzit, să nu-l mâniem!
Fraților, când vă ies cei dragi pe ușă, în cazul de față copiii, sărutați-i pe creștet și spuneti-le să meargă încet, pentru că cineva îi așteaptă acasă și dacă nu se mai întorc se „imbolnăvesc” de dor. Dumnezeu să-i ierte! Veșnică să le fie pomenirea!
P.S. Rugați-vă pentru sufletele lor, dar și pentru cei dragi care suferă din pricina acestui necaz!”
