Tribunalul Vaslui a decis sâmbătă arestarea preventivă pentru 30 de zile a preşedintelui Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, în dosarul în care este acuzat de procurorii anticorupţie de luare de mită.
Decizia instanţei a fost anunţată de avocatul lui Buzatu, Daniel Atasiei. Acesta a precizat că hotărârea Tribunalului Vaslui va fi atacată la Curtea de Apel Iaşi. ”O să expunem argumentele în faţa instanţei la Iaşi”, a declarat avocatul.
Dumitru Buzatu a fost reţinut sâmbătă dimineaţă, după ce a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii lui Dumitru Buzatu, după ce acesta i-ar fi primit într-un restaurant.
„În perioada 8 mai – 7 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru (…) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziţie publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul Judeţean Vaslui şi care avea ca obiect reabilitarea şi modernizarea unor drumuri din judeţul Vaslui, astfel încât contractul să se deruleze în bune condiţii (plată facturilor). În context (…), la data de 22 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.”, preciza DNA.
Filmul flagrantului
Şeful CJ Vaslui terminase partida de pescuit pe domeniul prietenului său Emil Savin, un influent om de afaceri local, şi se pregătea să plece acasă.
La ieşire îl aşteptau procurorii anticorupţie. I-au deschis maşina şi au găsit portbagajul plin cu bani – 25 de teancuri de câte 500 de lei. 1,25 milioane de lei, bani cash. Mită pentru construcţia unui drum, mai exact 10 la sută din valoarea lucrărilor. Banii folosiți la flagrant provin din fondurile DNA, spun surse Observator.
„Având în vedere faptul că în acea zi colaboratorul cu identitate reală urma să se întâlnească cu BD, având în vedere și prevederile ordonanței de autorizare a colaboratorului cu identitate reală SE, organele de urmărire penală au pus la dispoziția colaboratorului o geantă maro cu suma de 1.250.000 lei compusă din 2.500 de bancnote cu cupiura de 500 lei. Ulterior, la data de 22.09.2023, la ora 14:17:46, numitul BI ia legătura cu SE transmițându-i Da, E, gata! A zis c-a plecat! Nu l-am întrebat de unde, am zis că ajungeți într-o oră, a zis că „da”. Hai! În ziua de 22.09.2023, la ora 15:25:09, numitul BD ia legătura cu BI, discuțiile celor doi reliefând faptul că interesul numitului BD nu era legat de pescuit ci de întâlnirea cu SE:
- BD: – Ai pescuit ceva?
- BI: – Am prins câte un pește toți!
- BD: – Altceva … decât pește?
- BI: – Altceva n-am prins! Încă n-am pescuit! Altceva n-am pescuit!
- BD: – Hai că vin și eu până la voi acolo să văd!
- BI: – Hai! Hai!
- BD: – Aranjați acolo, când vin eu să se prindă peștele ca lumea! Nu mai umblați cu prostii!
- BI: – Deja am aranjat, le-am dat tot ce le trebuia, a făcut cerere scrisă, referat tot, gata!
- BD: – … când vin … vin, pescuiesc 5 minute și plec!
- BI: – Gata! Da! Da! Dar cât durează ca să-i spun lui E. să vină cu mâncarea caldă?
- BD: – Acuma vin! Acuma ajung!
- BI: – Acuma ajungeți?
- BD: – Acuma, vin acum, da.
În aceeași zi, după sosirea inculpatului BD la Ferma Cârja acesta a luat masa alături de SE, BI, OAM și CE, ulterior BD având o scurtă discuție singur cu SE, în cuprinsul acesteia colaboratorul cu identitate reală remițându-i președintelui CJ Vaslui geanta cu suma de 1.250.000 lei pusă la dispoziție de organele de urmărire penală. Numitul BD a preluat geanta și a așezat-o în portbagajul autoturismului DACIA DUSTER”, potrivit referatului procurorilor DNA.