Preşedintele Franței, Emmanuel Macron, a afirmat, duminică, la o conferinţă la Roma, că sunt şanse să fie pace în Ucraina, chiar dacă Rusia a avertizat că ar putea escalada conflictul.
„Există o şansă de pace, va veni la un moment dat. Şi într-un moment anume, având în vedere cum evoluează lucrurile, şi atunci când poporul ucrainean şi liderii săi vor lua o decizie în privinţa termenilor, un acord de pace poate fi făcut cu cealaltă parte”, a spus Macron.
Franţa a subliniat în mod repetat importanţa menţinerii canalelor occidentale către Moscova deschise, după invadarea Ucrainei de către Rusia la 24 februarie.