Prețurile solicitate de proprietarii constănțeni care își vând apartamentele au început să scadă

piața imobiliară constanta

Prețurile solicitate pentru apartamentele noi și vechi disponibile spre vânzare în luna iunie la nivel național au scăzut cu 0,3% față de luna anterioară, în special sub influența evoluției apartamentelor vechi. Valoarea medie de listare pentru o asemenea unitate locativă a ajuns, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, la 1.745 euro pe metru pătrat util (față de 1.751 de euro pe metru pătrat la finele lui mai).

„Prețurile apartamentelor au cunoscut o evoluție diferită de la un oraș la altul. Pe segmentul vechi, în special, din cauza presiunii pe cerere, am observat corecții de preț, pe de altă parte, orașe precum Timișoara, Brașov sau București, apartamentele au continuat să se scumpească ușor. Clujul, Iașiul și Constanța au înregistrat scăderi ușoare. Ne așteptăm ca perioada următoare să fie una de reglare și să vedem corecții pe anumite segmente, supraîncălzite, dar și consolidări în special pe segmentul premium nou.”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

 Constanța:

Constanța a fost caracterizată de o scădere a prețurilor în luna iunie: suma medie solicitată aici de către proprietari și dezvoltatori rezidențiali a înregistrat o scădere de 0,2%, de la 1.484 la 1.481 de euro pe metru pătrat util. Valoarea de listare pentru apartamentele vechi a scăzut cu 1% față de luna precedentă, respectiv de la 1.454 de euro la 1.440 euro pe metru pătrat, în vreme ce locuințele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale au resimțit o creștere de 1,5%, ajungând la prețul mediu de 1.552 de euro pe metru pătrat.

București:

În București, suma medie solicitată pentru un apartament a ajuns la 1.761 de euro pe metru pătrat util, în condițiile unui avans de 0,8% față de luna mai (când aceasta se situa la 1.747 de euro pe metru pătrat). Locuințele din blocurile vechi au consemnat un recul de 0,7% în decurs de 30 de zile (de la 1.613 la 1.601 de euro pe metru pătrat), în timp ce unitățile locative nou-construite au consemnat un avans de 1,9% mai exact (de la 1.926 la 1.963 de euro pe metru pătrat).

Brașov:

În Brașov, indicele Imobiliare.ro a consemnat, per ansamblu, o creștere de 1,7% a prețurilor apartamentelor, de la 1614 de euro pe metru pătrat util, la 1.641 de euro pe metru pătrat la sfârșitul lunii iunie. Locuințele din blocurile vechi au avut parte de o evoluție pozitivă: este vorba de un avans de 0,9%, de la 1.504 la 1.518 de euro pe metru pătrat. Locuințele noi au înregistrat o creștere de 2,3%, de la 1.726 la 1.765 de euro pe metru pătrat.

Cluj-Napoca:

În Cluj-Napoca prețurile apartamentelor a scăzut cu 1,4% luna trecută, ajungând la o medie de 2.431 de euro pe metru pătrat util – față de 2.465 de euro pe metru pătrat la finele lunii trecute. O locuință dintr-un bloc vechi a ajuns să coste 2.356 de euro pe metru pătrat, în condițiile unei scăderi de 0,3% (de la 2.364 de euro pe metru pătrat la 2.356 de euro). Pe segmentul apartamentelor noi, pe de altă parte, a avut loc o scădere de 1,6%, de la 2.528 la 2.487 de euro pe metru pătrat.

Iași:

În Iași, indicele a înregistrat, per ansamblu, o scădere a prețurilor de 0,6% în luna iunie, de la 1.312 la 1.304 de euro pe metru pătrat util. Locuințele din blocurile vechi au consemnat un declin ușor, de 0,1% mai exact (de la 1.281 la 1.280 de euro pe metru pătrat), în vreme ce pe segmentul rezidențial nou a avut loc o scădere de 1,0% (de la 1.335 la 1.322 de euro pe metru pătrat).

Timișoara:

Prețurile apartamentelor din Timișoara au crescut într-un ritm ușor, anume cu 0,3%, luna trecută, de la o medie de 1.451 de euro pe metru pătrat, la 1.456 de euro pe metru pătrat. Pe cele două segmente majore de piață au fost consemnate evoluții similare: locuințele vechi s-au majorat cu 0,3%, ajungând la prețul mediu de 1.438 de euro pe metru pătrat, în vreme ce unitățile locative nou-construite au înregistrat o creștere de 0,7%, de la 1.490 la 1.501 de euro pe metru pătrat.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Centrul Constanței și zona peninsulară au rămas fără apă caldă

mar iul. 12 , 2022
Din cauza unei avarii apăruta pe rețeaua de transport amplasată pe  str.Traian intersecție cu bd. 1 Decembrie 1918 nu se poate asigura deocamdată energie termică pentru prepararea apei calde de consum, în zonele Centru si Peninsulă. Echipele de intervenție ale societății Termoficare Constanța S.R.L. au început lucrările de eliminare a […]

V-ar putea interesa și: