Primăria Constanța a anunțat, printr-un comunicat de presă, că pe strada Topolog și pe aleea Topolog din cartierul Inel II au avut loc ample lucrări de reconfigurare a trotuarelor, a locurilor de parcare și de reabilitare a suprafeței carosabile.
Pe sectorul delimitat de strada Ion Luca Caragiale și strada Corbului s-a resistematizat întreaga zonă pietonală și au fost amenajate noi parcări pentru riverani, în zona blocurilor D1, D2, D3, E6, E5, E3, G și G2.
„Cinci parcări au fost construite pe aleea Topolog, pe amplasamentul unor terenuri virane, iar alte trei au fost reabilitate pe strada Topolog.”, spune sursa citată.
S-au montat borduri noi, suprafețe noilor trotuare au fost consolidate prin așternerea unui strat de piatră și au fost montate pavele moderne. La nivelul carosabilului, s-a decopertat asfaltul deteriorat și a fost așternut un nou strat de uzură. La final, au fost aplicate marcaje rutiere.
„Programul de investiții în trama stradală acoperă toate zonele rezidențiale. Se intervine pe străzile și aleile din municipiul Constanța pe care este nevoie de reabilitare și reconfigurare.”, mai spune primăria.
Când veți amenaja și pe str Ardealului, un sens unic cu parcări stânga dreapta?