Primăria Constanța anunță că încep înscrierile pentru programul „RESPECT”

programul „RESPECT”

Primăria Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială Constanța, anunță că începând cu data de 21.10.2019, de luni până vineri, între orele 09:00-14:00, vor avea loc înscrierile pentru programul „RESPECT”, pentru anul 2020.

Programul „RESPECT” constă în acordarea de tichete valorice în opt tranșe, în cursul anului 2020. Pentru fiecare tranșă vor fi acordate câte patru tichete valorice a câte 10 lei fiecare.

Pot beneficia de Programul „RESPECT” constănțenii care se încadrează într-una din următoarele categorii:

a) persoane care au calitatea de pensionar sau sunt indemnizate în baza legilor speciale și ale căror venituri lunare cumulate în sumă netă sunt mai mici sau cel mult egale cu suma de 1.610 lei;

b) persoane fără niciun venit care împlinesc în anul de referință cel puțin vârsta de 60 de ani;

c) persoane cu handicap grav sau accentuat;

d) persoane care beneficiază de venit minim garantat stabilit în baza Legii nr. 416/2001;

e) persoane care au calitatea de reprezentant legal al familiei care beneficiază de alocație pentru susținerea familiei în baza Legii nr. 277/2010, inclusiv soțul sau soția reprezentantului legal.

f) alte persoane vulnerabile sau aflate în situații de dificultate, care nu se încadrează la lit. a) – e) și care au împlinit cel puțin vârsta de 18 ani în anul de referință.

Persoanele prevăzute la lit. f) beneficiază de tichete valorice numai în baza unei anchete sociale.

Înscrierea în Programul „RESPECT” se face pe baza următoarelor documente:

  • cerere tip;
  • copie buletin sau carte de identitate valabile, care poartă mențiunea “conform cu originalul”;
  • documentele prevăzute în cerere la codul de venit corespunzător, după caz.

Cererile-declarație pe propria răspundere pentru înscrierea în programul „RESPECT” pentru anul 2020, pot fi ridicate, completate și depuse în următoarele cluburi pentru pensionari între 1-20 ale fiecărei luni:

1) Club pensionari – Strada Aurora nr. 2, bl. PF1;

2) Club persoane cu dizabilități – Complex Tomis III (piața veche);

3) Club pensionari – Strada Dezrobirii, nr.123, bl. IS3;

4) Club pensionari – Strada Duiliu Zamfirescu, nr. 4;

5) Club pensionari – Strada Egretei, nr. 2;

6) Club pensionari – Bulevardul Tomis, nr. 211, bl. TS6B;

7) Club pensionari – Strada Cișmelei, nr. 16;

8) Club pensionari – Bulevardul Al. Lăpușneanu, nr. 66, bl. LE9;

9) Club pensionari – Strada Brizei, bl. FD3;

10) Club pensionari – Strada Ștefan cel Mare, nr. 79, parter;

11) Club pensionari – Strada Zorelelor, nr. 69 bis;

12) Club pensionari – Strada Mangaliei, nr. 86 A.

Distribuirea tichetelor valorice se va face la domiciliul, reședința sau adresa de corespondență comunicată de beneficiar pe baza prezentării buletinului sau cărții de identitate.

Tichetele valorice vor fi folosite doar pentru cumpărarea de alimente. Nu pot fi folosite pentru achiziționarea de țigări sau băuturi alcoolice ori valorificarea acestora prin transformare în bani.

Modificările intervenite cu privire la domiciliu, reședință, venituri sau orice alte schimbări ale datelor completate în cerere se comunică în scris, în termen de 10 zile, Direcției Generale de Asistență Socială Constanța.

Informații suplimentare se obțin la următoarele date de contact:


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

„Gabriel Petrea nu ne mai reprezintă pe noi, tinerii social democrați constănțeni”

joi oct. 10 , 2019
Gabriel Petrea nu ne mai reprezintă pe noi, tinerii social democrați constănțeni, spun aceștia, prin vocea președintelui TSD Constanța, Nicu Roșu. „Îmi pare rău că s-a ajuns aici. Știam că el nu va vota moțiunea. Este păcat de tot efortul nostru depus în campaniile electorale, și nu numai. Cel mai […]
nicu roșu

V-ar putea interesa și: