Primăria Constanța anunță un nou cod galben de vreme rea, printr-un comunicat de presă.
„Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă astăzi, în intervalul orar 12:00-23:00.”, spune instituția.
În intervalul menționat, în Dobrogea, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
Astăzi, temperatura maximă va fi de 21 de grade, iar cea minimă de 16-17 grade.
Mâine, vremea se va menține în general instabilă. Cerul va fi temporar noros și, trecător, vor fi posibile averse și descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu intensificări asociate averselor. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar cea minimă va fi de 16-17 grade.
Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:
Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055;
Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922;
Dispecerat Biroul Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență – 0737552271.