Primăria Constanța: „Conducătorii auto ar trebui să se gândească de două ori înainte de a alege trotuarele drept locuri de parcare”

Doi conducători auto au considerat ieri că cel mai bun loc de parcare îl reprezintă trotuarele recent reabilitate, cu pavele, de pe bulevardul Mamaia, a anunțat Primăria Constanța.

„Polițiștii locali au acționat prompt și i-au sancționat cu câte 400 de lei fiecare. Conform art. 9, pct. 35 din H.C.L.M. nr.184/2013, oprirea/staționarea autovehiculelor pe trotuare se sancționează cu amendă de la 400 la 800 de lei.”, transmit reprezentanții primăriei, printr-un comunicat de presă.

De când au fost reabilitate trotuarele din Constanța și placate cu pavele moderne, oamenii legii au aplicat zeci de sancțiuni pentru oprirea/ staționarea în aceste zone.

„Redarea trotuarelor pietonilor reprezintă una dintre prioritățile Primăriei Municipiului Constanța, dar, din cauza unor oameni care nu știu ce înseamnă respectul pentru cei din jur, de multe ori, trecătorii ajung să meargă pe carosabil, riscând să cadă victime unor accidente.”, se mai arată în comunicat.

Direcția Generală Poliția Locală desfășoară permanent acțiuni de identificare a șoferilor care parchează în acest mod, pentru ca mașinile de pe trotuare să nu fie o priveliște des întâlnită în Constanța.

„De asemenea, și dumneavoastră, constănțenii, ne puteți ajuta! Semnalați aceste fapte antisociale care ne afectează pe toți la numerele de telefon: 0241.484.205-Dispecerat sau 0799/606142- WhatsApp – Direcția Generală Poliția Locală. Ne-ar fi de mare ajutor dacă fotografiile trimise de dvs. ar conține numerele de înmatriculare ale mașinilor sau alte date de identificare pentru a putea depista rapid persoanele care încalcă legea. Dar, în primul rând, conducătorii auto ar trebui să se gândească de două ori înainte de a alege trotuarele drept locuri de parcare.”, mai spun reprezentanții primăriei.

Primăria Constanța depune permanent eforturi pentru modernizarea orașului, dar dacă nu respectăm munca altora, nu ne putem bucura de locuri frumoase și îngrijite!


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Primăria Constanța: „Conducătorii auto ar trebui să se gândească de două ori înainte de a alege trotuarele drept locuri de parcare”

  1. 35. Degradarea sau deteriorarea zonelor amenajate cu pavele pentru traficul pietonal, precum și accesul neautorizat al vehiculelor/utilajelor sau altor mijloace în zonele unde sunt montate pavele, dacă fapta nu constituie infracțiune.

    e atacabila in instanta.. trebuie facuta dovada ca s-au degradat pavelele pietonale.. si cu accesular insemna ca toate masinile din Piata Ovidiu sa fie amemdate.. eu am castigat in instanta… recomand celor amendati sa atace in instanta.. sunt impotriva celor care parcheaza pe trotuare nu intelegeti gresit.. dar cel mai simplu … semn rutier cu interzis si gata.. aia nu ai cum s-o ataci in instanta… nishte locali… clar

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

1.339 cazuri de coronavirus, 23 în Constanța

vin sept. 4 , 2020
Până astăzi, 4 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 92.595 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).  39.626 de pacienți au fost declarați vindecați și 11.868 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.    În urma testelor efectuate la nivel național, față de […]
coronavirus

V-ar putea interesa și: